ROMANII AU CHELTUIT 36 DE MILIOANE DE EURO PENTRU VACANTE DE REVELION

by Andreea Radu

Aproximativ 155.000 de români au scos din buzunar un total de 36,4 milioane de euro pentru vacanțe de Revelion. Majoritatea au preferat să rămână în țară, mai ales în zone rurale tradiționale
Destinațiile preferate ale turiștilor români au  fost, ca și până acum, Valea Prahovei, Poiana Brașov, Rânca, Bran, Călimănești dar și zonele rurale din  Maramureș și Bucovina, informează un comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc(FPTR).
În ceea ce privește destinațiile externe, românii au ales cu precădere țările din jur ca Bulgaria sau Ungaria, dar și destinațiile deja tradiționale ca Austria (primul loc în top), Turcia și Grecia. Top 10 este completat de Egipt, Slovacia, Malta, Franța și Tunisia. În jur de 1.600 de persoane au optat pentru destinații exotice.
“Chiar dacă au beneficiat de un număr mare de zile libere, mai puțini români au apelat la agențiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate. Astfel, numărul celor care au petrecut sărbătorile de iarnă în alte țări a scăzut cu aproximativ 5% față de anul 2015, ajungând la 8180 de turiști, aceștia cheltuind cu 1,4% mai mult față de anul trecut.”, arată comunicatul FPTR. În țară, turiștii români s-au orientat, ca și în ceilalți ani, spre mediul rural, acolo unde au mers peste 52.000 de români.

Sursa: profit.ro

Facebook Comments