ROMANIA, INVINSA LA DEBUTUL IN EUROBASKET. URMEAZA MECIUL CU UCRAINA

by Sorin Haut

România a pierdut la debutul în actuala ediție a Campionatului European feminin de baschet, unde este una dintre gazde, alături de Ungaria. Fetele lui Florin Nini au pierdut cu Muntenegru, la primul meci după 8 ani la un turneu final continental.

Fără victorie la Europenele din 2007, ultima ediție la care a participat, naționala României nu a reușit să spargă gheața nici pe teren propriu. La Timișoara, tricolorele au avut o primă repriză infernală, în fața naționalei din Muntenegru. La pauza mare, ex-iugoslavele conduceau cu 51-22 și meciul era rezolvat.

chipa lui Florin Nini şi-a revenit în partea a doua a meciului, şi-a adjudecat ultimele două sferturi şi a mai redus din ecartul maxim de 31 de puncte înregistrat în minutul 21, 53-22 pentru Muntenegru. Muntenegru s-a impus, în cele din urmă, la o diferență de 18 puncte.

Gabriela Mărginean a fost cea mai bună jucătoare a echipei noastre, cu 18 puncte, 5 recuperări, 6 pase decisive, iar Jelena Dubljevic a fost MVP-ul oaspetelor, cu 19 puncte, 6 recuperări și 7 pase decisive.

Primele trei clasate se vor califica în faza grupelor principale, care se vor desfăşura în Ungaria. Pentru tricolore urmează meciul cu Ucraina, cealaltă echipă fără victorie în Grupa A.

România – Ucraina se joacă sâmbătă, de la ora 20:30, în Sala Sporturilor ”Constantin Jude”, Timişoara, în direct pe Digi Sport 3.

În celălalt meci din Grupa A, favorita Cehia a câștigat cu emoții meciul contra Ucrainei. Locul 9 la ultima ediție a Campionatului Mondial avea 13 puncte avans aproape de intrarea în ultimul sfert, însă finalul a fost incendiar. Cu Iagupova în formă maximă – 32 de puncte în meci – Ucraina a trecut chiar la conducere, când mai erau 42 de secunde din meci. Cehia a reușit să evite însă o nouă înfrângere, după cea din prima zi, cu Muntenegru. S-a impus cu 80-79 și așteaptă acum derby-ul cu Franța.

Sursă: digisport.ro

Facebook Comments