România, anul 2017. Bojdeuca lui Creangă a pierdut șansa de a fi reabilitată

România, anul 2017. Bojdeuca lui Creangă a pierdut șansa de a fi reabilitată

Bojdeuca lui Ion Creangă a pierdut șansa de a fi reabilitată cu un million de euro, din fonduri europene. Din cauza unei documentații întocmite prost de firma de consultanță care a câștigat licitația, prima casă memorială din România nu mai poate fi consolidată, spun reprezentanții Consiliului Județean Iaşi. Reprezentanţii muzeului atenționează că infiltrațiile de apă distrug imobilul construit acum mai bine de 160 de ani.

Un milion de euro ar fi putut obţine autorităţile locale pentru refacerea casei în care a trăit marele povestitor Ion Creangă. Banii s-au pierdut însă, iar oficialii dau vina pe o firmă de consultanţă care nu a scris cum trebuie proiectul. Bojdeauca rămâne în paragină.

Acoperişul este găurit, iar în casă plouă.

A început să se infiltreze apa și ne deteriorează chiar și obiectele din interior. Ca în orice casă, acolo unde nu repari, nu bați un cui, nu dai cu un var, totul se risipește,” explică Camelia Macoveschi, custode Bojdeuca Ion Creangă.

Casa nu a mai fost restaurată de mai bine de 30 de ani, deşi este cel mai vizitat obiectiv din muzeul ieşean.

Tot ce ține de cultura noastră și tot ce ține de trecutul și istoria noastră trebuie întreținut, e clară treaba,” spune un turist.

Ăsta este neamul nostru, trăirile noastre ca nație și trebuie să știe toți și urmașii noștrii și ar fi foarte important să fie conservată cum trebuie,” adaugă altul.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean vor să dea în judecată firma de consultanţă.

Documentația a fost transmisă către instituția noastră cu întârziere și a fost de proastă calitate. Firma care s-a prezentat la licitație și care a câștigat și proiectul nu și-a dat interesul să realizeze la standarde această documentație, din păcate nu ne-am putut folisi de acest material,” precizează Vlad Ciobanu, purtător de cuvânt Consiliul Județean Iași.

Contactaţi de reporterii Digi24, reprezentanţii firmei de consultanță nu au vrut să comenteze situaţia.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0