Românca rănită în atentatul din Londra a decedat

by Andreea Radu

Românca rănită în Londra pe podul Westminster în urma atacului sângeros comis de Khalid Masood, a murit la spital. Poliția britanică a anunțat că o femeie care a fost rănită în atacul de la 22 martie de pe podul Westminster din Londra a murit.

Andreea Cristea a căzut în Tamisa, de pe podul Westminster, din Londra, după impactul violent cu mașina condusă de Khalid Masood. Românca a fost salvată de echipaje ale pompierilor, cu sprijin din partea unei organizații caritabile specializate în operațiuni de salvare pe apă.

Ea devine astfel a cincea victimă a atacului din 22 martie, când Khalid Masood a intrat cu maşina în mulţimea de pe podul Westminster, după care a înjunghiat mortal un poliţist. Masood a fost împuşcat mortal de către forţele de ordine lângă parlamentul britanic.

Publicaţia The Sun anunţă că o femeie în vârstă de 31 de ani, despre care se crede că este românca Andreea Cristea, rănită în atacul de pe podul Westminster, a murit la spital, după ce joi a fost deconectată de la aparatele care o menţineau în viaţă.

Facebook Comments