Reînvierea nedeii de la Vidra

by Cristian Dobre
Se numește Iulia Lung, s-a mutat în satul arădean de munte Vidra acum șase ani, și așa cum mărturisește s-a îndrăgostit dureros și dulce de această zonă.

„În tot ce am făcut aici am învățat la fiecare pas cum să-l fac pe următorul, iar Dumnezeu a binevoit să aducă în calea mea oameni care m-au ajutat. De data aceasta pregătesc un festival de tradiții și folclor, reînviind o tradiție locală pierdută de vreo 30 de ani, care a fost la vremea ei o mare sărbătoare câmpenească” ne-a mărturisit Iulia.

Întreagul eveniment se va desfășura sub semnul autenticității absolute, urmând să cuprindă cât mai multe aspecte ale patrimoniului cultural local. Deasemenea vor fi promovați pe scenă numai tineri talentați din zonă, iar o parte își vor asuma și roluri cheie în desfășurarea actului cultural.

Vor fi prezentate informații despre: rădăcina ortodoxă a acestei nedei, patrimoniul cultural local, faima pe care a adus-o locului vestitul Taraf de la Vârfurile (comuna de care aparține satul Vidra), bogăția portului popular, ce a însemnat cânepa româneasca pentru acest popor, magia dansului românesc, importanța cinstirii străbunilor prin păstrarea tradițiilor.

Pe scenă vor urca mai mult de 80 de copii de la șase școli, aceștia urmând să prezinte  cântece autentice, dansuri din zonă și piese de teatru în care vor arăta tradiții pierdute.

După tradiționala primire cu pâine și sare vor avea loc numeroase activități: parada portului popular, hora pentru cinstirea gorunului de 400 ani care dă și numele acestei sărbători, plantarea unui gorun tânăr, expoziții ale multor meșteri și artiști populari,

pictură în timp real pe șevalet a copiilor talentați din școlile zonei (icoane pe sticlă), ateliere pentru copii și părinți, proiecția unui film documentar realizat în zonă de o echipă a Muzeului Județean Arad, după spectacol joc până în zori cu taraf din zonă,  mâncare, dulciuri și băuturi tradiționale românești.

„Toate acestea se realizează prin donații, pentru că evenimentul nu s-a putut finanța ca proiect cultural. Avem un buget modest, așa că orice ajutor, de orice fel, contează enorm! Credința fără fisură într-o cauză nobilă, viziunea și dragostea, atrag și aduc în avalanșă oameni care să se alăture și să transforme imposibilul în bucurie comună. Sper din suflet sa fiți și dumneavoastră printre aceia! Vă doresc numai bine și vă mulțumesc” ne-a mai spus Iulia Lung, sufletul evenimentului de la Vidra.
Facebook Comments