RECOMANDARI DE LA ISU ARAD PENTRU EVITAREA CAZURILOR DE INEC

by Andreea Radu

Pentru evitarea evenimentelor nedorite şi în special a cazurilor de înec, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiş Arad vă prezintă câteva reguli şi măsuri de comportare pe timpul sezonului estival:

–          nu vă aventuraţi la scăldat dacă nu ştiţi să înotaţi;

–          nu vă aventuraţi în apă când sunteţi sub influenţa alcoolului, seara târziu sau pe timp de noapte;

–          evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, s-au produs incidente;

–          nu intraţi în apa rece după ce aţi stat mult la soare;

–          nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;

–          scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;

–          evitaţi să intraţi în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;

–          supravegheaţi atent copiii şi nu îi lăsaţi să intre singuri în apă. O clipă de neatenţie poate fi fatală!

–          nu lăsaţi copiii să se joace în locuri unde există posibilitatea de a cădea în apă.

Facebook Comments