Război total în PNL Arad ! Tot mai mulți primari părăsesc tabăra Falcă

by Cosmin Mihuta

Liniștea e un cuvânt străin în PNL Arad. Deși tabăra Falcă părea a fi pus mâna definitiv pe partid, după alegerile cu cântec din primăvara acestui an, a căror legalitate nu a fost lămurită de conducerea centrală nici în prezent, lucrurile nu par a fi atât de simple, ba dimpotrivă. Tot mai mulți grei ai partidului sunt sătui de politica dictatorială promovată de Gheorghe Falcă și aleg să părăsească tabăra pedelistă din PNL, formată în jurul marelui conducător.

Printre cei care nu mai suportă modul în care se conduce PNL Arad se numără mai mulți primari, dintre cei cu greutate, care aduc voturi în partid și care nu mai acceptă ca jocurile să fie făcute de două, trei persoane din jurul lui Falcă. Mulți primari sunt nemulțumiți de modul în care se împart fondurile județului, tot mai puțini bani ajungând înspre comune și orașe, pentru investiții, în schimb cresc îngrijorător fondurile destinate, spre exemplu, Centrului Cultural Județean, de unde pleacă spre firme de casă ale celor care conduc PNL, sau banii cheltuiți pe tot felul de studii inutile, care se realizează tot de către firme de „succes“ liberale.

În ultima perioadă, așa cum s-a văzut și la alegerile pentru conducerea Ligii Aleșilor Locali ai PNL Arad, primarii s-au grupat în jurul lui Călin Abrudan, de la Ineu, susținut de senatorul Ioan Cristina și deputatul Eusebiu Pistru, doar jocurile și amenințările făcând ca această tabără să piardă la mustață. Și nu e vorba doar de primari din fostul PNL, ci și de mulți din fostul PDL, dintre cei mai importanți, care aduc voturi și în partid, dar și bătăliile electorale. Lucrurile se anunță incendiare în PNL Arad, având în vedere faptul că urmează elaborarea bugetului județului pe 2018 și împărțirea de noi fonduri pentru fiecare localitate. Bani puțini, după cum vorbesc deja primarii PNL, care sunt tot mai nemulțumiți de faptul că nu au niciun fel de sprijin din partea CJA și au ajuns să realizeze investițiile, culmea, cu bani de la Guvernul condus de PSD-ALDE. Nemulțumirea generată de împărțirea banilor pe 2018 va crește și mai mult rândurile liberalilor din tabăra Abrudan – Cristina – Pistru, care începe să-i dea fiori lui Gheorghe Falcă.

Facebook Comments