RATA SOMAJULUI A AJUNS LA 5,51%. VEZI CE JUDETE CONDUC TOPUL SOMERILOR

by Cosmin Mihuta

Rata şomajului a crescut şi a ajuns la 5,51%. Numărul total al şomerilor a crescut cu peste 5.100 de persoane. În luna februarie a acestui an s-au înregistrat 98.531 de persoane fără loc de muncă, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Faţă de luna ianuarie a acestui an, rata şomajului din februarie este mai mare cu 0,05, dar mai mică cu 0,33 puncte procentuale faţă de cea din luna februarie a anului 2014.
Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, la sfârşitul lunii februarie, era mai mare cu 5.116 faţă de finele lunii precedente, ajungând la 498.531 de persoane.
În topul judeţelor cu cele mai mari rate ale şomajului este Vaslui cu o rată de 11,62%. Celelalte judeţe cu o rată mare de creştere sunt: Teleorman (11,43 la sută), Mehedinţi (10,30 la sută), Dolj (9,57 la sută), Galaţi (9,42 la sută), Buzău (9,29 la sută), Alba (9,02 la sută), Olt (8,65 la sută), Gorj (8,33 la sută) şi Ialomiţa (8,28 la sută).
„Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă (78,35 la sută). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 16,12 la sută din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,43 la sută”, precizează ANOFM într-un comunicat de presă.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments