PSD: ARADUL NU ARE NEVOIE DE UN NOU PARKTRONIC

by Dana B.

PSD Arad se opune îndatorării arădenilor şi susţine construirea unui Spital Municipal modern ca prioritate investiţională

 Adrian Todor, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal Arad cere retragerea a 4 puncte de pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi, care în opinia sa şi a colegilor săi, sunt neconforme cu interesele arădenilor.

„Îmi voi motiva punctul de vedere şi am să ofer şi argumentaţia necesară pornind de la o realitate inacceptabilă şi anume situaţia de incompatibilitate în care se află primarul Aradului datorită poziţiei sale de acţionar la firma Pro Arhitectura, fapt statuat şi în propria sa declaraţie de avere.Adică cum, atât arădenii cât şi consilierii opoziţiei ar trebui să fie martori şi complici taciţi la jaful pe bani publici, generat de Gheorghe Falcă prin studiile de fezabilitate fanteziste, realizate de propria firmă.Aşa ceva nu se poate ! Şi solicităm în mod apăsat explicaţiile necesare pe care cetăţenii sunt obligaţi să le afle, destul am înghiţit cu toţii tăcerea culpabilă a primarului relativ la acest subiect.

Acum în ceea ce priveşte investiţia ce vizează patinoarul, din start costurile estimative ale lucrării sunt imense, nerealiste iar propunerea edilului şi soluţiile constructive se lovesc de însăşi ambiguităţile interpretării studiului de fezabilitate.Este ceea ce putem numi o investiţie fără viziune.Să arunci 900.000 Ron pentru o construcţie fără perspective de dezvoltare şi cu opţiuni logistice limitate, când chiar varianta 3 din studiul de fezabilitate sugerează mutarea locaţiei pentru extensii ulterioare, mi se pare o aberaţie.Şi totuşi Falcă alege cea de-a doua variantă, cea a pompării absurde de capital într-o construcţie cu potenţial marginal, adică selectează în mod ilogic tocmai varianta nesustenabilă.

Cel mai delicat punct de pe ordinea de zi este însă fără îndoială împrumutul BERD pe care primarul doreşte să-l contracteze pentru ceea ce el numeşte „regenerare urbană”.Din nou subiectul i-a servit acestuia ca armă propagandistică în campanie şi oricine se opune abordării sale se transformă automat în duşman al urbei.Până acum tertipurile acestea ieftine i-au mers şi pe fondul monologurilor sale periodice, preluate constant şi mediatizate servil de organele de presă de casă.Avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să ne declarăm din start împotriva acestui împrumut BERD de 20.000.000 EURO, în condiţiile în care există un excedent bugetar semnificativ, care la 15 iulie 2016 se ridica la 130.000.000 RON, adică 30.000.000 EURO.Cât priveşte aria priorităţilor investiţionale este clar că cetăţenii acestui oraş au nevoie de un Spital Municipal nou, modern şi nu de PARKTRONIC 2, adică parcări cu plată pe care Falcă intenţionează ulterior să le concesioneze.Unde mai pui faptul că acesta se face că nu aude când vine vorba despre fonduri europene ca sursă de finanţare pentru investiţia în cauză.Ne simţim obligaţi să-i destupăm urechile şi să-l provocăm la o discuţie serioasă şi argumentată pe acest subiect.S-au terminat vremurile în care primarul se juca pe banii arădenilor pentru finanţarea unor proiecte megalomane în profund dispreţ faţă de banul public.PSD Arad se va opune constant cheltuirii defectuoase a fondurilor provenite din taxele şi impozitele cetăţenilor şi ne vom lupta constant ca aceştia să fie informaţi corect.Aşa cum ne vom lupta ca proiectele cu adevărat importante pentru comunitate să prindă contur”, afirmă consilierul local PSD Adrian Todor.

 

 

 

 

Facebook Comments