Protestul care l-ar putea dărâma pe Falcă! 5.000 de arădeni au semnat pentru Piaţa Catedralei

by Paul Anghel

Peste 5.000 de arădeni au semnat pentru ca autorităţile conduse de Gheorghe Falcă să nu desfiinţeze Piaţa Catedralei. Dacă iniţial, comercianţii şi producătorii au adunat semnături doar din piaţă, acum listele au ajuns şi în diferite fabrici din municipiul Arad.

În total, până joi dimineaţa, 5.198 de arădeni şi-au arătat susţinerea pentru ca Piaţa Catedralei să nu fie desfiinţată de autorităţile locale.

Simona Lunga, unul dintre liderii din piaţă, spune că în cursul zilei de joi, la Primăria Arad a fost depus un dosar cu peste 3.000 de semnături şi că în perioada următoare va mai depune un alt set în susţinerea aceleiaşi idei: Piaţa Catedralei să funcţioneze în acelaşi loc.

„Chiar ieri (n.r. joi) am depus la Primăria Arad un dosar cu 3.198 de semnături, adunate de la arădenii care doresc ca Piaţa Catedralei să nu fie mutată. În documentele depuse am specificat că până la data de 1 martie 2017 vom mai depune un set de semnături. În total, până la această oră avem peste 5.000 de semnături. 2.000 dintre ele nu au putut fi numerotate şi de aceea nu au fost depuse la dosarul iniţial, dar vom face acest lucru în perioada următoare”, a declarat Simona Lunga pentru livearad.ro.

Acesta mai spune că dacă nu sunt băgaţi în seamă, atât ei, cât şi miile de arădeni care le sunt alături, au de gând organizarea unui miting în faţa Palatului Administrativ.

Având în vedere numărul mare al arădenilor care au aderat la acest demers, într-o perioadă relativ scurtă de timp, nu ar fi exclus ca prăbuşirea primarului Gheorghe Falcă să fie consfiinţită de subiectul „Piaţa Catedralei”.

Facebook Comments