PROPRIETARUL COMBINATULUI CHIMIC VLADIMIRESCU, CONDAMNAT LA SASE ANI DE INCHISOARE

by Cosmin Mihuta

Fostul candidat la Preşedinţie Constantin Ninel Potârcă, acuzat de evaziune fiscală, a fost încarcerat, joi, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la şase ani de închisoare cu executare, sentinţa fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potârcă a fost ridicat, în cursul zilei joi, de la locuinţa sa din Târgu Jiu, un palat situat în cartierul Meteor, mascaţii luându-l din aceeaşi clădire şi pe fratele acestuia, Tănase Potârcă, condamnat, de asemenea, la cinci ani de închisoare în acelaşi dosar.

Cei doi fraţi au fost condamnaţi împreună cu alţi doi oameni de afaceri din Râmnicu Vâlcea, care au de executat câte trei ani de închisoare într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 182 de milioane de lei.

Fraţii Potârcă au fost însoţiţi de rude şi prieteni din cartier, care au deplâns soarta celor doi, pe care îi consideră nevinovaţi.

La rândul lor, cei doi s-au declarat şi ei nevinovaţi, Potârcă menţionând că arestarea lui nu înseamnă „că în România se va fura mai puţin de acum încolo sau că s-a făcut dreptate”.

Cei doi au fost duşi în arestul IPJ Gorj, unde urmează să rămână pentru 21 de zile, perioadă de carantină, după care urmează să execute pedeapsa, cel mai probabil în Penitenciarul Târgu Jiu.

În momentul în care a fost luat de acasă, Potârcă era în arest la domiciliu într-un alt dosar ce vizează acuzaţii de dare de mită.

De asemenea, în dosare diferite el şi fratele său mai sunt judecaţi pentru alte acuzaţii de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste un milion de euro.

Potârcă a fost codnamnat la şase ani de închisoare cu executare într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de DNA în care a fost judecat şi fratele acestuia, Tănase Potârcă.

Fraţii Potârcă şi alte două persoane au fost trimişi în judecată în mai 2011 de către DNA, procurorii menţionând la acel moment că fostul candidat la Preşedinţie a folosit în contabilitatea uneia dintre firmele sale facturi fictive pentru a nu plăti statului impozite şi taxe în valoare de peste 18,6 milioane de lei. Conform anchetatorilor, din suma respectivă opt milioane de lei ar fi fost TVA, iar restul reprezenta impozit pe profit, firma Siatra Prod SRL, aflată în faliment în prezent, ocupându-se cu colectarea de fier vechi. Procurorii DNA susţineau că actele false provin de la firmele celorlalţi inculpaţi, aceştia antedatând documente contabile pentru a acoperi operaţiuni nelegale efectuate de firma lui Potârcă.

Firma sa, Siatra Prod SRL, a achiziţionat în anul 2000 fostul combinat chimic din Arad, pe care ulterior l-a demolat şi l-a vândut la fier vechi. Firma este în prezent în lichidare judiciară, aceasta mai având în proprietate la Arad terenurile fostului combinat, suprafaţa totală fiind de peste 40 de hectare.

Constantin Ninel Potârcă a mai fost condamnat într-un alt dosar, la doi ani de închisoare cu suspendare, tot pentru evaziune fiscală.

Fratele său, Tănase Potârcă, este implicat şi el într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, procurorii DNA trimiţându-l aici în judecată alături de alte opt persoane, printre care fostul manager Răzvan Adrian Mocanu şi Monica Răduţ, fost director administrativ al Institutului Naţional de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală. Aceasta a fost acuzată de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, spălare de bani în formă continuată, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Tănase Potârcă şi patronii altor firme din cartierul Meteor din Târgu Jiu au încheiat cu institutul din Bucureşti contracte de prestare a unor servicii, inclusiv de transport a cadavrelor, pentru care unitatea sanitară a plătit operaţiuni fictive sau mult mai scumpe decât preţul pieţii, fosta conducere a institutului primind, în schimb, sume de bani sau bunuri, conform anchetatorilor.

Facebook Comments