Programul evenimentelor culturale ce vor avea loc în Arad, până la finalul anului

by Andreea Radu

Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad au prezentat astăzi, 20.11.2018, în cadrul unei conferințe de presă, programul manifestărilor culturale al perioadei următoare.

Având în vedere rolul esențial pe care Aradul l-a jucat în realizarea dezideratului național al Marii Uniri, evenimentele de la finalul lunii noiembrie sunt legate de acest moment fundamental al istoriei țării noastre.

Conferința cu participare internațională, organizată în perioada 20-21 noiembrie 1918, are ca parteneri cele două universități arădene, Biblioteca Județeană Alexandru D. Xenopol și Asociația Ștefan Cicio-Pop. Peste 80 de istorici din țară și din străinătate vor participa la acest eveniment științific.

Pentru a evidenția rolul Aradului în înfăptuirea Marii Uniri, în cadrul acestei conferințe vor avea loc 14 lansări de carte. “Este, probabil, un lucru unic în România. La eveniment vor fi prezenți peste 80 de cercetători de excepție. Aradul va decerna Diploma Centenar și Crucea centenar acestor autori care au ales să își lanseze volumele în municipiul nostru”, a precizat primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, vor începe activitățile specifice perioadei de iarnă. Târgul de Iarnă se va deschide printr-un spectacol deosebit de cele desfășurate până acum în orașul nostru. “Am ales să aducem niște trupe din străinătate, pentru a da o mai mare valoare momentului, subsumând totodată acest eveniment aceluiași gând de e pentru momentul în care România întregită împlinește 100 de ani.”, a subliniat, în prezentarea sa, doamna director executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad, Daniela Pădurean-Andreica.

Până la sfârșitul acestui an, Aradul va avea un program dens de manifestări culturale, la care sunt invitați să participe cât mai mulți arădeni. “În această săptămână vom recepționa Parcul Eminescu, iar în data de 24 noiembrie vom deschide oficial Târgul de Iarnă, ediția Centenar. Tot în data de 24 noiembrie vom aprinde iluminatul festiv. Invităm arădenii să fie prezenți la spectacolul de lumini pe care îl organizăm cu această ocazie. Tematica iluminatului festiv va fi, de asemenea, legată de Marea Unire.”, a declarat, cu privire la acest subiect, edilul Aradului, Gheorghe Falcă.

 

 

 

NOIEMBRIE

 

2. 19 – 25 noiembrie Contribuția Aradului la realizarea MARII UNIRI
  20 noiembrie Expoziție națională de artă plastică Galeria Delta și Alfa
20 – 21 noiembrie Conferință științifică națională „Arad-capitala politică a Marii Uniri” Sala Regele Ferdinand
Lansări de carte – volume dedicate Marii Uniri Sala Regele Ferdinand
Conferințele Unirii: Dr. Ioan Bolovan Sala Regele Ferdinand
23 noiembrie Conferințele „Historia” Sala Regele Ferdinand
24 noiembrie Expoziție filatelică – „Istoria timbrului românesc 1918-2018” Muzeul

Preparandiei

Inaugurarea  Târgului de iarnă ediția „Centenar”     
Ora 18:00 – „100 de ani de România în pași de dans” – Spectacol coregrafic cu balerini de la Opera din Cluj Napoca  Platoul Primăriei
Ora 18:30 – MAGIC Drummers – trupă de spectacol stradal din Belgia
 Ora 19:00 – Concert muzică pop și cântece de iarnă Nicola
Ora 20:00 – AERIAL FANTASY SHOW – baloane magice cu heliu
25 noiembrie Concert cântece de iarnă

 Ducu Bertzi

Târg de iarnă
    3. 26 – 29 noiembrie

Orele: 17:00 – 19:00

Concerte de colinde și cântece de iarnă susținute de copii de la grădinițele si școlile din oraș Târg de iarnă
4. 27 noiembrie  Gala Sănătății Arădene (ora 19:00) Filarmonica de stat Arad

 

 

 

 

 

 

DECEMBRIE

 

 

Nr. crt. Perioada Proiectul Locul de desfășurare
1. 30 noiembrie – 1 decembrie Manifestări Centenar Platoul Primăriei
30 noiembrie Moment festiv dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României Sala Regele Ferdinand
Spectacol de gală (folcloric) dedicat Marii Uniri

Veta Biriș

Vladuța Lupău

Niculina Stoican

Daniela Condurache

Marius Ciprian Pop

Dinu Iancu Sălăjanu

Orchestra Națională „Jidvei”

                   Grozav Flavia

Ștefan Muntenaș

Monica Groza

Daniela Dudaș

Liviu Păcurar

Maria Rașca

Span Iustina

Orchestra „Doina Mureșului”

Platoul Primăriei
1 decembrie Manifestări oficiale de sărbătorire a Zilei Naționale a României  
Concert extraordinar muzică de iarnă dedicat Zilei Naționale a României

Ștefan Bănică Junior

Cargo

Trupa Barbarosa

Blackjack

Arthur in Neverland

Platoul Primăriei
2. 2 decembrie Concert cântece de iarnă

Mircea Rusu Band

Târg de iarnă
3. 3 – 7 decembrie

Orele: 17:00 – 19:00

Concerte de colinde și cântece de iarnă susținute de copii de la grădinițele si școlile din oraș Târg de iarnă
4. 5 decembrie Moș Nicolae – Concert       „Gașca Zurli”                          Aprinderea luminițelor în bradul de Crăciun Platoul Primăriei
5. 8 decembrie Concert muzică de iarnă Târg de iarnă
6. 9 decembrie Concert muzică de iarnă Târg de iarnă
7. 9 decembrie Maratonul Moșilor B-dul Revoluției
8. 10 – 14 decembrie

Orele: 17:00 – 19:00

Concerte de colinde și cântece de iarnă susținute de copii de la grădinițele si școlile din oraș Târg de iarnă
9. 14 decembrie Finala „Cupei Centenar” (diverse sporturi, școli generale și licee) Licee din Arad
10. 14 decembrie Conferințele Unirii: Dr. Simona Stieger, Dr. Doru Sinaci Sala „Astra” a Bibliotecii Județene Alexandru D. Xenopol Arad
11. 15 decembrie Concert cântece de iarnă Raoul Târg de iarnă
   12. 16 decembrie Concert cântece de iarnă

Geta Burlacu

Târg de iarnă
13. 17 – 21 decembrie

Orele: 17:00 – 19:00

Concerte de colinde și cântece de iarnă susținute de copii de la grădinițele si școlile din oraș Târg de iarnă
14. 19 decembrie Gala Sportului Arădean, ediția Centenar Atrium Mall Arad
15. 22 decembrie             Concert cântece de iarnă

               Narcisa Suciu

        Târg de iarnă
16. 23 decembrie Concert Leo Iorga & Pacifica         Târg de iarnă
17. 31 decembrie Revelionul CENTENAR 2018/2019 Platoul Primăriei

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments