PROGRAM EDUCATIV-RELIGIOS LA GRĂDINIŢA „PRIETENIEI“

by Andreea Radu

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a desfășurat joi, 14 aprilie 2016, un program educativ-religios la Grădiniţa „Prieteniei” din Arad.  Copiii grădiniței, îndrumați de doamnele educatoare, au prezentat un program religios divers,  care a cuprins cântece, rugăciuni și poezie creștină. Copiii au fost foarte încântați să participle la acest program de suflet, rostind rugăciuni,  intonând cântece și poezii despre Sfinta sărbătoare a Paștelui.

Unității  de învățământ preșcolar i-au fost dăruite ca material didactic 180 de exemplare din cartea „Săptămâna Patimilor, Carte de colorat”, lucrare publicată cu sprijinul Consiliului Județean Arad și Centrului Cultural Județean Arad.  Grădinița Prieteniei organizează diverse manifestări culturale, artistice, educative și religioase, care oferă  oportunitatea copiilor de a-și manifesta și cultiva talentele creative. Rezultatele acestor proiecte sunt expuse și pot fi admirate la panoul eco al unității preșcolare.

La acțiune au participat toate grupele din grădiniță: Grupa mica A condusă de d-na educatoare Bacoș Elena, Grupa Mică B condusă de dn-nele prof.înv.preșc. Miculiț Claudia și Antoci Andreea, Grupa Mică C condusă de d-na  prof. înv.preșc. Vlad Elvira Anuța, Grupa Mijlocie A condusă de d-nele prof.înv.preșc. Majar Giorgiana și Indreca Ioana, Grupa Mijlocie B condusă de d-nele prof.înv.preșc Răileanu Ana și Ulrich Anca  Grupa Mijlocie B condusă de d-na prof.înv.preșc Misarăș Diana și educ. Berariu Eugenia, Grupa Mare A condusă de d-na prof.înv.preșc. Mocan Adina și educ. Vancea Angela, Grupa Mare B condusă de d-na inst. Crișan Florica și educ Atanasov Livia Grupa Mare C condusă de d-nele Gorgan Laura și Barna Cristina.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect

Facebook Comments