Prognoza meteo pentru următoarele zece zile. Vezi când scăpăm de ger

by Florian Popa

Meteorologii anunță la ce temperaturi să ne așteptăm până la data de 22 ianuarie. Ei vorbesc despre fiecare regiune în parte a țării și ne dau detalii.

BANAT!

În prima săptămână din intervalul de prognoză, temperatura aerului va fi, în general, în  creștere. Valorile termice se vor menține, totuși, sub limita de ger în cursul nopților și al dimineților, până în jurul datei de 13  ianuarie, apoi vor fi apropiate de cele climatologic specifice perioadei, cu o nouă scădere în ultima zi. În medie, maximele se vor încadra între – 9 și 3…4 grade, iar minimele între -17 și -3 grade. În săptămâna a doua, tendința temperaturii va fi de scădere ușoară și treptată, așa încât regimul termic se va situa din nou sub cel ce ar fi obișnuit. Vor fi valori maxime între -3 și -1 grad și minime între -9 și-7 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată în perioada 12-19 ianuarie

CRIȘANA!

Temperatura aerului va avea în general valori, atât diurne cât și nocturne sub cele climatologic specifice perioadei. În prima săptămână din intervalul de prognoză, valorile termice se vor menține cu mult sub cele ce ar fi obișnuit să se înregistreze la începutul celei de-a doua decade a lunii ianuarie. În medie, maximele se vor încadra între -9 și 3 grade, iar minimele între -17 și -3 grade. În săptămâna a doua, tendința temperaturii va fi de staționaritate, cu minime, în medie, de -9…-8 grade și o medie a maximelor pe regiune între -3 și -1 grad. Probabilitatea de apariţie a precipit aţiilor va fi  ridicată în mod special în perioada 11-18  ianuarie.

TRANSILVANIA

Temperatura aerului va avea valori, atât diurne cât și nocturne, în marea lor majoritate, sub cele specifice perioadei.În prima săptămână din intervalul de prognoză, valorile diurne, foarte scăzute în  primele două zile, vor fi în creștere până în 13 ianuarie, după care vor scădea din nou. Maximele vor fi cuprinse, în medie, între -13 și -1 grad. Valorile nocturne, vor fi și mai scăzute decât cele de până acum în noaptea de 9/10 ianuarie, apoi vor crește, însă în cea mai mare  parte a intervalului se vor menține sub limita de ger. În medie regională vor fi minime cuprinse între -23 și -5 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, temperatura aerului din cursul zilelor, în general în scădere ușoară și treptată, va avea maxime cuprinse, în medie, între -5 și -3 grade și minime între -14 și -11 grade. Condiții de precipitații vor fi în cea mai mare parte a timpului, cu o probabilitate mai ridicată în perioadele 11-15 ianuarie și 16-19 ianuarie.

 

Sursa: b1.ro

Facebook Comments