Prognoza meteo până în 14 noiembrie

by Cristian Dobre

Potrivit meteorologilor, vreme caldă până în 14 noiembrie, mult mai ridicată decât normalele acestei perioade. Potrivit estimărilor publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabile pentru intervalul 4-17 noiembrie, probabilitatea pentru ploi este mare.

BANAT

În cea mai mare parte a intervalului, valorile de temperatură se vor situa peste normele climatologic specifice în prima jumătate a lunii noiembrie.    Astfel, maximele diurne se vor încadra, în medie, între 15 şi 18 grade, cu valori chiar mai ridicate în data de 5 noiembrie. Abaterea pozitivă a valorilor minime faţă de normalul perioadei va fi semnificativă, acestea urmând a se încadra între 8 şi 13 grade, mediat regional.    O uşoară răcire a vremii este estimată a se produce după data de 13 noiembrie, însă cel mai probabil va rămâne mai caldă decât în mod obişnuit. Probabilitatea pentru ploi (temporar mai însemnate cantitativ) va ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză.

CRIŞANA

În mare parte a intervalului de prognoză, valorile de temperatură se vor situa peste normele climatologice specifice în prima jumătate a lunii noiembrie, deşi vor avea variaţii uşoare de la o zi la alta. Astfel, maximele diurne se vor încadra între 14 şi 18 grade, cu valori chiar mai ridicate în data de 5 noiembrie.    Valorile minime de temperatură vor înregistra o abatere pozitivă semnificativă faţă de normalul perioadei şi se vor încadra între 6 şi 12 grade, mediat regional. O uşoară răcire a vremii este estimată după data de 13 noiembrie. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată, în special în prima săptămână

TRANSILVANIA

În cea mai mare parte a intervalului, valorile de temperatură, deşi cu unele variaţii de la o zi la alta, se vor situa peste normele climatologic specifice în prima jumătate a lunii noiembrie.    Astfel, maximele diurne se vor încadra, în medie, între 15 şi 19 grade. Abaterea pozitivă a valorilor minime faţă de normalul perioadei va fi semnificativă, acestea urmând a se încadra între 5 şi 9 grade, mediat regional.    O uşoară răcire a vremii este estimată a se produce după data de 13 noiembrie, însă cel mai probabil va rămâne mai caldă decât în mod obişnuit. Probabilitatea pentru ploi -cu caracter local şi temporar- va fi ridicată pe tot parcursul perioadei, dar în special în prima săptămână de prognoză.

MARAMUREŞ

Regimul termic va fi caracterizat în mare parte a intervalului de valori peste normele climatologic specifice în prima jumătate a lunii noiembrie. Astfel, maximele diurne se vor încadra în medie între 14 şi 18 grade.    Abaterea pozitivă a valorilor minime faţă de normalul perioadei va fi semnificativă, acestea urmând a se încadra între 6 şi 11 grade, mediat regional. O uşoară răcire a vremii este estimată după data de 14 noiembrie, dar temperaturile se vor menţine cel mai probabil peste mediile multianuale.    Probabilitatea pentru ploi (temporar însemnate cantitativ) va ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză.

MOLDOVA

În cea mai mare parte a intervalului, regimul temperaturii aerului va fi caracterizat de valori cu mult mai ridicate decât ar fi normal în prima jumătate a lunii noiembrie. Astfel, maximele diurne se vor încadra, în medie, între 16 şi 20 de grade, cu valori mai scăzute în jurul datei de 7 noiembrie.    Abaterea pozitivă a valorilor minime faţă de normalul perioadei va fi semnificativă, acestea urmând a se încadra între 6 şi 10 grade, mediat regional. O răcire a vremii este estimată a se produce după data de 14 noiembrie, însă, cel mai probabil, temperaturile vor fi apropiate sau uşor peste mediile multianuale. Regimul pluviometric va fi deficitar.    Ploi slabe, cu caracter local şi temporar, se vor semnala cu probabilitate mai mare în perioada 7-8 noiembrie şi spre sfârşitul intervalului de referinţă.

DOBROGEA

Vremea mult mai caldă decât în mod obişnuit se va menţine în cea mai mare parte a intervalului. Astfel, maximele diurne se vor încadra între 16 şi 22 de grade, iar valorile nocturne vor fi de 9…15 grade, mediat regional. După data de 14 noiembrie, este estimată o scădere a temperaturilor, însă cel mai probabil acestea vor fi apropiate sau uşor peste cele climatologic specifice perioadei.   Regimul pluviometric va fi unul deficitar, probabilitatea de apariţie a ploilor fiind mai ridicată doar spre finalul celor două săptămâni de prognoză.

MUNTENIA

În cea mai mare parte a intervalului, valorile de temperatură se vor situa cu mult peste cele normale în prima jumătate a lunii noiembrie, cu până la 8…12 grade peste mediile multianuale. Astfel, maximele diurne se vor încadra între 18 şi 23 de grade, iar minimele între 6 şi 12 grade.    O răcire este estimată a se produce după data de 14 noiembrie, însă cel mai probabil vremea va rămâne uşor mai caldă decât în mod obişnuit. Probabilitatea pentru ploi cu caracter local şi temporar va fi mai ridicată după data de 9 noiembrie, însă regimul pluviometric va fi deficitar pentru mare parte a regiunii.

OLTENIA

În cea mai mare parte a intervalului, valorile de temperatură, deşi cu unele variaţii de la o zi la alta, se vor situa peste normele climatologic specifice în prima jumătate a lunii noiembrie. Astfel, maximele diurne se vor încadra între 16 şi 21 de grade. Abaterea pozitivă a valorilor minime faţă de normalul perioadei va fi semnificativă, acestea urmând a se încadra între 8 şi 12 grade, mediat regional.    O răcire a vremii este estimată a se produce după data de 14 noiembrie, însă, cel mai probabil, temperaturile vor rămâne în general uşor peste mediile multianuale. Probabilitatea pentru ploi (temporar mai însemnate cantitativ) va ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză

LA MUNTE

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit în prima jumătate a lunii noiembrie. Vor fi valori pozitive de temperatură atât ziua, cât şi noaptea, exceptând crestele cele mai înalte, unde vor fi posibile minime sub pragul de îngheţ. Astfel, ziua vor fi valori termice, în medie, între 5 şi 13 grade, iar noaptea între 1 şi 7 grade.    După data de 14 noiembrie, este estimată o scădere a temperaturilor, însă cel mai probabil acestea vor fi apropiate sau încă uşor peste cele climatologic specifice perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în special în prima parte a intervalului de referinţă.
Sursa: adevarul.ro

Facebook Comments