PROCESORUL FUNCTIONAL DUPA PRINCIPIILE MECANICII CUANTICE AR PUTEA DA MARI BATAI DE CAP TEHNOLOGIILOR ACTUALE DE CRIPTARE

by Dana B.

În viitorul apropiat, până şi cele mai avansate sisteme de criptare a datelor ar putea fi sparte cu ajutorul unui nou tip de computer, al cărui procesor foloseşte principii de mecanică cuantică pentru a spori substanţial volumul de date procesat în unitatea de timp.

Testat de cercetători ai institutului MIT, lucrând în colaborare cu Universitatea din Innsbruck, un nou tip de computer foloseşte impulsuri laser pentru a interacţiona cu un grup de 5 atomi individuali suspendaţi într-o capcană ionică. Sistemul este folosit pentru a pune în aplicare un algoritm dezvoltat în anul 1994 de un profesor în matematică pe nume Peter Shor, cu scopul de a permite factorizarea numerelor prime, scrie Go4it.

Potrivit Go4it, sistemul permite aplicarea algoritmului Shor pentru a calcula corect factorii numerelor prime până la 15, mult mai repede şi eficient decât este posibil cu un PC tradiţional.

Pentru viitor, provocarea constă în creşterea numărului de atomi care pot fi folosiţi în mod coerent, îmbunătăţind astfel viteza şi complexitatea calculelor desfăşurate.

Vestea mai puţin încurajatoare este că progresele sunt lente, principiile mecanicii cuantice fiind încă slab înţelese, chiar dacă au trecut mai bine de 100 ani de când primele formule matematice au fost enunţate. Probabil, vor mai trece ani buni până ce decriptarea datelor va putea fi accelerată folosind principii de mecanică cuantică, scrie Go4it.

Sursa:descopera.ro

Facebook Comments