Problemele cu care s-a confruntat Cotabiță după accidentul de acum patru ani

by Cristian Dobre

Renumitul cântăreț Gabriel Cotabiță a explicat cu ce probleme s-a confruntat după accidentul pe care l-a suferit în urmă cu patru ani.
Artistul, care s-a recuperat foarte bine, și-a amintit cum a fost primul an după momentele dificile prin care a trecut. „Mi-a fost foarte greu luni de zile! Îmi amintesc că urcam pe scenă cu prompter, și cântam uitându-mă tot timpul acolo! Avem momente când nu îmi aduceam aminte versurile, erau așa niște flash-uri ciudate… și trebuia să fac ceva rapid. De aceea, am recurs la acel tertip, să nu simtă oamenii din public că ar fi fost ceva în neregulă cu mine. Tulburările erau dure și îmi dădeau o stare de anxietate. Cu timpul, din fericire, ele au devenit din ce în ce mai rare, iar după un an, nu am mai avut nimic. Totul este acum perfect și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru în fiecare zi”, a povestit Gabriel Cotabiță pentru wowbiz.ro.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments