CS Pro Volei are derby cu Suceava, în Divizia A2

by Rusu Flavius

CS Pro Volei Arad are derby la fileu cu CSM Suceava, sâmbătă, în seria de vest a ligii secunde de volei masculin. Meciul se joacă de la ora 11 şi e programat la Școala Gimnazială ,,Aron Cotruș”. Cele două formații au punctaj maxim, cu două victorii din două meciuri, ambele având, deja, câte o rundă liberă, ca urmare a retragerii din competiție a Zalăului. Cu aspiraţii de turneu final, băieții lui Radu Sabău și Marius Mascovits speră să îşi păstreze parcursul fără greşeală.

Altfel, juniorii arădeni se prezintă şi ei la fileu î weekend, urmând să se înfrunte în seria C a Campionatului Național. Se vor înfrunta duminică, de la ora 11, la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu”, UVVG Pro și Westar.

Facebook Comments