Pro Volei a făcut spectacol cu Dejul, în Divizia A2

by Rusu Flavius

CS Pro Volei s-a impus clar, astăzi, în „Polivalentă”, în a doua etapă din cadrul seriei de vest a Diviziei „A”. În faţa a peste 200 de spectatori, voleibaliştii arădeni au dominat de la un capăt la celălalt meciul cu CNE Lapi Dej, scor 3-0 la seturi (7, 18, 11). Pentru gazde au evoluat: Mascovits, Ardelean, Both, Ciubotariu, Flonta, Gligor, Matica, Lovas, Dincă, Laza (cpt.), Toader, Balulescu.

Cu două victorii din tot atâtea meciuri în acest start de sezon, Pro Volei se deplasează etapa viitoare la Zalău, echipă care se confruntă cu ceva probleme financiare. Arădenii îşi propun, în actuala stagiune a ligii secunde, accederea la turneul de promovare.

„Am făcut un meci bun, ne-am mobilizat şi până la urmă a ieşit foarte bine. Dacă se poate, vom forţa calificarea la turneul de promovare”, spune antrenorul-jucător Marius Mascovits, convins să revină pe teren după şase ani de pauză.

Facebook Comments