PRIMUL CREIER CRIOGENAT A FOST REACTIVAT IN TOTALITATE

by Cristian Dobre

Memoria şi personalitatea, ar putea fi păstrate astfel, pentru o perioadă lungă de timp, şi reanimate într-un moment din viitorPentru prima dată, cercetătorii au criogenat creierului întreg al unui mamifer şi l-au recuperat într-o stare aproape perfectă, cu membranele celulare, sinapsele şi structurile intracelulare intacte.

 Acest lucru înseamnă că toate componentele care se consideră a fi necesare pentru a forma o identitate personală, inclusiv memoria şi personalitatea, ar putea fi păstrate pentru o perioadă lungă de timp şi reanimate într-un moment din viitor.
 „Este o treabă grozavă. Este pentru prima dată când avem o dovadă că putem proteja ceea ce neurologii cred că are o legătură cu învăţarea şi memoria. Având în vedere rezultatele anunţate, se pare că memoria, pe termen lung poate fi conservată cu succes prin această tehnică. Acest lucru nu este încă sigur sau universal acceptat, dar din perspectiva mea pare foarte real”, a declarat John Smart, co-fondatorul companiei non-profit ”Fundaţia Conservării Cerebrale”.
 Această fundaţie a acordat premiul pentru o echipă de cercetare, condusă de absolventul MIT Robert Mclntyre, care a venit cu cea mai bună tehnică de a readuce creierul un mamifer îngheţat ( aici iepure) înapoi la viaţă. Cercetatorii au încasat 26.735 de dolari pentru eforturile lor.
 Echipa a dispersat un compus chimic numit glutaraldehidă în structurile interne ale creierului iepurelui şi, în acelaşi timp, au luat măsuri pentru a preveni apariţia prolemelor. Apoi, a avut loc un curs de răcire, ei au adăugat încet un lichid crioprotector, pentru a se asigura că Connectome ( harta complexă de conexiuni) va păstra cele 86 de miliarde de neuroni şi structura sinaptică invariabilă de-a lungul procesului. Această deteriorare internă a fost unul dintre motivele pentru care crioconservarea creierului nu a reuşit până acum.
 Totul a fost transformat într-o structură asemănătoare cu cea a sticlei la -130 grade Celsius, timp de 4 ore, această procedură este una de pregătire pentru depozitarea pe termen lung. Atunci când echipa a vrut să-l dezgheţe, ei doar au reîncălzit uşor creierul şi au extras substanţele chimice crioprotectoare.
Sursa: descopera.ro
Facebook Comments