PRIMELE 50.000 DE DOZE DE VACCIN IMPOTRIVA HEPATITEI B VOR FI LIVRATE IN AUGUST

by Andreea Radu

Primele 50.000 de doze de vaccin împotriva hepatitei B vor fi disponibile în luna august, o procedură de urgență în acest sens fiind inițiată de Ministerul Sănătății, a anunțat luni secretarul de stat Dorel Săndesc.

Prezent la o conferință dedicată Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei, Săndesc a adăugat că urmează să fie cumpărate, prin procedură centralizată, alte 156.000 de doze de vaccin.

„Ministerul Sănătății a întreprins o serie de măsuri, printre care și identificarea unicului distribuitor de pe piața din România al vaccinului pentru hepatita B. Având în vedere urgența, a fost inițiată achiziția prin procedură de urgență pentru 50.000 de doze de vaccin, care să acopere o perioadă de două-trei luni, urmând ca, în paralel, să se desfășoare procedura de achiziție centralizată pentru restul de 156.000 de doze de vaccin”, a precizat secretarul de stat.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments