Primarul Falcă vizitează Republica Populară Chineză

by Andreea Radu

În perioada 22-26 octombrie 2018, o delegație condusă de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, derulează o vizită în provincia Juangzu, Republica Populară Chineză.

În prima zi a deplasării, delegația română s-a întâlnit cu Guvernatorul provinciei Jiangsu, domnul Wu Zhenglong, cu vice-guvernatorul provinciei Jiangsu, Guo Yuanqiang, și respectiv cu Chen Jiangang, Secretar general al Guvernării Populare a Provinciei Jiangsu, în contextul festiv al sărbătoririi a 40 de ani de la inițierea reformei în China.

Primarul municipiului Arad și partenerii chinezi și-au oferit reciproc, câte un tablou reprezentativ pentru comunitățile și orașele lor.

Bazele parteneriatului au fost puse cu ocazia Zilelor Aradului, când a avut loc semnarea scrisorii de intenție vizând colaborarea între orașul Changzhou – China și municipiul Arad. Aceasta a fost redactată în 3 limbi (română, chineză, engleză) și  stă la baza demarării unor colaborări vizând punerea în valoare a patrimoniului celor două comunități. În virtutea acestui parteneriat, delegația arădeană efectuează, în aceste zile, vizita oficială în Republica Populară Chineză, iar în cursul zilei de mâine, reprezentanții primăriei se vor deplasa în orașul – partener Changzhou.

Facebook Comments