PRIMARIA VA SUPORTA COSTUL BRANSAMENTELOR LA CANALIZARE PENTRU MAI MULTE FAMILII

by Andreea Radu

Primăria a alocat în acest an un buget de 1 milion de lei pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu au avut posibilitatea de a-și realiza branșamentele a rețeaua de canalizare menajeră. Conform legii, în zonele cu acces la servicii de canalizare menajeră este obligatorie racordarea la rețea a tuturor gospodăriilor.
Primarul Aradului a precizat în cadrul conferinței de presă de luni că numărul celor care nu și-au realizat branșamentele până în prezent nu este foarte mare, fiind în general familii cu venituri modeste. Municipalitatea va realiza aceste demersuri în interes public, pentru considerente de protecția mediului și pentru eficiența investițiilor realizate în extinderea și modernizarea rețelei de canalizare menajeră. De asemenea, Primarul Aradului a anunțat că municipalitatea va analiza posibilitatea realizării pe viitor a racordurilor la rețeaua de canalizare pluvială, pentru a corecta situațiile în care la unele gospodării au dirijat apele pluviale în rețeaua menajeră, generându-se disfuncționalități în sistemul de colectare a apelor uzate în condiții de precipitații abundente.

Facebook Comments