PRIMARIA NU RESPECTA HOTARARILE CONSILIULUI LOCAL: PUNE PE PANOURI ALT TEXT DECAT CEL VOTAT IN CONSILIU!

by Sida Voicu

Primăria a amplasat un panou publicitar în bucla de întoarcere a tramvaiului de la CET pe care a scris că „Aradul aşteaptă finanţarea pentru pasaj”. Din câte se poate observa, primarul Falcă trece cu nonşalanţă peste hotărârea Consiliului Local Municipal afişând alt text decât cel aprobat. Iată diferenţele:
– textul aprobat: „Consiliul Local al Municipiului Arad vă informează că vă aflaţi pe un drum naţional, administrat de Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R.2011 – C.N.A.D.N.R. demarează construirea a două pasaje peste liniile de cale ferată în vederea fluidizării traficului.2012 – C.N.A.D.N.R. sistează lucrările prin nealocarea de resurse financiare.2013 – ?2014 – ?”
– textul afişat: „Vă aflaţi pe un drum naţional. Guvernul României a sistat lucrările la acest pasaj în August 2012. Suntem în 2014. Aradul aşteaptă finanţarea.”

Este o diferenţă clară între cele două texte, cel afişat fiind mult mai direct şi cu o tentă evident electorală. Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi a trimis deja două comunicate de presă în care a explicat că banii pentru pasaje sunt deja în conturi iar de acum încolo trebuie ca firmele constructoare să vină la faţa locului şi să se apuce de treabă. Deci panoul respectiv stă cam degeaba acolo, de fapt serveşte doar interesului politic al Primarului care crede că poate schimba hotărârile Consiliului Local dar şi dispune de banii publici după cum îi dictează interesul.

Facebook Comments