Primăria Arad a semnat contractul pentru revitalizarea zonei Mărului, finanțat din fonduri europene

by Andreea Radu

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest şi Primăria Municipiului Arad au semnat astăzi, 23 iulie 2019, contractul de finanţare pentru „Revitalizarea zonei strada Mărului şi amenajarea ca zonă de agrement”.

Este un proiect în valoare totală de aproape 4,8 milioane de euro, prin care un teren degradat din municipiul Arad va fi transformat într-un punct de atracţie cu numeroase facilităţi de petrecere a timpului liber şi relaxare pentru locuitorii urbei: terenuri de sport, zonă împădurită de camping, spaţii de joacă pentru copii, luciu de apă, piste pentru biciclete etc.

Sunt propuse intervenţii pe o suprafaţă de aproximativ 282.000 de metri pătraţi, zonă care va trece prin acest proces de reconversie.

Astfel, în zona Mărului vor fi amenajate două terenuri de fotbal cu gazon natural, trei terenuri multifuncţionale – un teren de handbal / două de tenis de câmp, un teren de handbal/ două de baschet, un teren de baschet/ două de volei, toate cu gazon natural, precum şi un teren de baschet cu suprafaţă sintetică şi unul de tenis cu tartan.

De asemenea, proiectul prevede realizarea unor locuri de joacă pentru copii, două astfel de spaţii, zone împădurite pentru camping – grătar, două parcuri chinologice, piste de biciclete, un luciu de apă întins pe o suprafaţă de 71.600 mp, parcări, alei, drum de acces auto etc.

Investiţia are drept scop asigurarea unor condiţii de viaţă mai bune pentru locuitorii municipiului, prin crearea noii zone de agrement şi recreere, creşterea suprafeţelor verzi, concomitent cu reducerea nivelului de poluare şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea aspectului estetic al oraşului.

Semnatarii contractului au fost domnul Călin BIBARŢ, primarul municipiului Arad, şi domnul Sorin MAXIM, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest – Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 în Regiunea Vest.

Facebook Comments