PRIMA LOVITURA PENTRU PDL ARAD: ORGANIZATIA DIN TARNOVA A TRECUT LA PSD

by Cosmin Mihuta

La doar o zi de la publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei privind migrarea aleşilor locali, PDL Arad primteşte prima lovitură de graţie. Organizaţia din cea mai mare comună din judeţ, Târnova, a trecut cu toţi consilierii locali la PSD, foştii membri PDL fiind nemulţumiţi de alianţa cu PNL şi cu primarul Florin Farcaşiu, cu care duc o luptă de ani de zile, acuzând nenumăratele ilegalităţi care au avut loc în primărie. „PSD se întăreşte la Târnova, prin cooptarea în echipă a consilierilor PDL din localitate. Ignişca Emilia, Pelea Ioan, Suciu Ioan, Pascu Ioan şi Raţiu Mircea au semnat astăzi adeziunile la PSD. Principala motivaţie a consilierilor locali este fuziunea dintre PNL şi PDL, care i-ar fi adus în aceeaşi echipă cu actualul primar al comunei, Florin Farcaşiu. Atât noii membri ai PSD cât şi vechea echipă s-au opus în ultimii ani administraţiei conduse de Farcaşiu, caracterizată prin incompetenţă şi numeroase abuzuri săvârşite. Aceste abuzuri au fost constatate recent şi de către Corpul de control al primului ministru, care a sesizat la rândul său organele de urmărire penală. Reamintim faptul că Târnova este una dintre comunele în care nu s-a constituit USL, datorită opoziţiei pe deplin justificate a organizaţiei locale faţă de administraţia locală condusă de Florin Farcaşiu. Suntem convinşi că PSD va produce schimbarea mult aşteptată la Târnova şi va câştiga atât alegerile prezidenţiale, cât şi alegerile pentru consiliul local“, se arată într-un comunicat al PSD Arad.

Conform informaţiilor noastre, în perioada următoare, şi alţi consilieri locali sau judeţeni, dar şi primari urmează să părăsească PDL, îndreptându-se către alte partide, în principal din cauza actualei conduceri a filialei arădene şi a modului dictatorial în care Gheorghe Falcă conduce partidul.

Facebook Comments