PRESEDINTELE ANRP, PREZENT LA ARAD PENTRU A REPREZENTA INSTITUTIA LA TRIBUNAL

by Sida Voicu

Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, George Băeșu, și-a reprezentat astăzi, personal, instituția pe care o conduce într-un proces aflat pe rol la Tribunalul Arad. Băeșu spune că a ținut să fie prezent la proces pentru a se asigura că la nivel național se realizează o procedură unitară în ceea ce privește aplicarea sentințelor judecătorești care stabilesc despăgubiri pentru proprietarii unor imobile sau terenuri naționalizate în perioada comunistă. Sarcina aplicării acestor sentințe precum și a soluționării dosarelor cetățenilor revine Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, for ce a preluat în baza legii 165/2013 atribuțiile fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. „Am fost chemați în instanță de niște cetățeni din Arad care cer amendarea Comisiei pentru faptul că n-ar fi pus în executare o hotărâre judecătorească. Există instanțe în România, nu neapărat cea de la Arad, care soluționează în mod diferit aspecte care țin de organizarea și funcționearea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și de modul în care noi soluționăm dosarele de despăgubiri. Având în vedere această practică neunitară care ne creează probleme atât sub aspectul obligațiilor care ne sunt stabilite, cât și pentru faptul că pune în pericol înțelegerea fenomenului restituirilor de către cetățeni, noi ne-am propus să participăm la cât mai multe ședințe de judecată în care se soluționează astfel de dosare. Încercăm în acest fel pe de o parte să probăm buna noastră credință, iar pe de altă parte să facem să se înțeleagă cum funcționăm, care ne sunt limitele de acțiune, astfel încât hotărârile ce se vor da să se circumscrie și legii 165/2013, dar și să asigure un cadru unitar pe viitor”, a declarat președintele ANRP.
Revenind la dosarul de la Arad, George Băeșu precizează că instituția pe care o conduce a pus în aplicare sentința judecătorească a reclamanților „conform legii 165/2013 care a înlocuit cu totul procedura de soluționare prevăzută de legea 247/2005. Avem unele instanțe din România care ne obligă să soluționăm dosarele potrivit legii 247 ale cărei prevederi au fost în mod expres abrogate. Din aceste motive noi suntem în situația în care ori aprobăm niște despăgubiri și ajungem, Doamne ferește!, în situația în care au ajuns alți membri ai Comisiei (sub cercetare penală, arest n.r.), ori aplicăm procedura nouă și ne trezim amendați de instanțe. Eu am venit astăzi la Arad pentru că sunt citat ca președinte al Comisiei. Am venit personal pentru că am constatat că întâmpinările pe care le trimitem instanțelor de multe ori nu sunt suficiente. Încercăm să creăm împreună cu Justiția, bine-nțeles, nu numai noi, o practică unitară în ceea ce privește activitatea Comisei și a ANRP-ului”, a concluzionat George Băeșu.
Președintele ANRP a profitat de prezența sa în vestul țării pentru a merge și la Timișoara, unde în cursul zile de azi se va întâlni cu persoane care au dosare de despăgubiri aferente deportărilor din Cadrilater și Basarabia. George Băeșu a avut în luna octombrie a anului trecut o astfel de întâlnire și la Prefectura Arad.

Facebook Comments