PREMIERUL BRITANIC ȘI-A ANUNȚAT DEMISIA

by Dana B.

Premierul britanic David Cameron a anunțat vineri că va demisiona din fruntea guvernului până în octombrie, după ce britanicii au votat joi la referendum în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

‘Țara are nevoie de o conducere proaspătă’, a spus el, adăugând că nu i se pare corect să fie căpitanul care ghidează țara spre următoarea ei destinație. Totodată, Cameron a declarat că noul prim-ministru va trebui să fie cel care ia decizia activării articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care prevede o perioadă de negociere de maximum doi ani până la ieșirea efectivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

‘Voi face tot ce îmi stă în puteri, în calitate de prim-ministru, să stabilizez nava în lunile care vor urma, dar nu cred că ar fi corect pentru mine să fiu căpitanul acestei nave’, a spus Cameron. Premierul britanic este de părere că, momentan, nu este nevoie de un calendar precis, ‘dar trebuie să ne gândim să avem un prim-ministru în exercițiu până la începerea congresului Partidului Conservator în octombrie’. Totuși, Cameron a apreciat că este în interesul națiunii să existe o perioadă de stabilitate până la desemnarea unei noi conduceri.

Șeful executivului britanic a anunțat că guvernul se va reuni luni, iar guvernatorul Băncii Angliei va face o declarație cu privire la măsurile pe care urmează să le ia. Cameron a spus că va da asigurări piețelor și investitorilor că economia britanică este ‘fundamental puternică’.

Voința poporului trebuie respectată, a mai spus premierul britanic David Cameron, care i-a felicitat pe cei care au luat parte la campania Leave (susținătorii ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană) și i-a invitat pe cei din tabăra Remain (susținătorii menținerii Marii Britanii în Uniunea Europeană) să facă să funcționeze tranziția. Șeful executivului de la Londra i-a asigurat pe britanicii care trăiesc în Europa și pe europenii care trăiesc în Marea Britanie că nu va exista o schimbare imediată.

În fine, premierul britanic a anunțat că va participa la summitul Consiliului European de săptămâna viitoare.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments