Prefectura nu se lasă în cazul Nadăș și face contestație în anulare

by Florian Popa

Comisia Județeană de Fond Funciar Arad de pe lângă Instituția Prefectului – Județul Arad a hotărât în ședința de ieri, 13 februarie 2019, promovarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 7 din 5 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul Olt, Secția I Civilă, hotărâre judecătorească prin care a fost admis recursul declarat de Colțeu Mihai Alexandru și Colțeu Viorica împotriva Sentinței Civile nr. 857 din 10 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Balș, în cazul Nadăș.

Totodată, Instituția Prefectului – Județul Arad a formulat la data de 12 februarie o cerere de repunere pe rol a cauzei care formează obiectul Dosarului nr. 1265/246/2017, înregistrat la Judecătoria Brașov.  În cadrul acestui litigiu, Comisia a solicitat revizuirea Sentinței civile 657/2006 a Judecătoriei Ineu, prin care familiei Colțeu i s-a restituit suprafața de 8742 hectare teren forestier în baza Certificatului de calitate de moștenitor nr. 5/2003, eliberat de B.N.P. Vlai Adrian, desființat prin hotărâre definitivă de către Curtea de Apel Timișoara, Secția Penală, ca urmare a constatării de asemenea definitive a falsului acestui certificat.

„Vom efectua toate demersurile juridice necesare și legale pentru a obține revizuirea sentinței Judecătoriei Ineu în cazul Nadăș, în contextul desființării definitive a certificatului de calitate de moștenitor care a fost hotărâtor în pronunțarea acelei sentințe”, a declarat Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea.

Facebook Comments