PRAGMATISMUL BATRANEI DOAMNE: UTA RAMANE LIDER IN „B2”, DUPA 2-0 CU PINCOTA

by Sorin Haut

UTA Bătrâna Doamnă şi-a menţinut primul loc în seria a II-a a eşalonului secund şi după derby-ul arădean de astăzi, cu Şoimii Pîncota, la care au asistat în jur de 1.000 de spectatori. Pe o ceaţă densă, care a întârziat startul meciului cu aproape 20 de minute, echipa arădeană s-a dovedit mai pragmatică şi speculativă decât adversara sa. Prima parte a meciului de pe „Motorul” a fost destul de încâlcită şi anostă, fără prea multe reuşite din partea jucătorilor celor două echipe. Previzibilă şi fără nerv în linia mediană, UTA a adus greu mingea în faţa porţii, în vreme ce Pîncota nu a reuşit să speculeze momentele de slăbiciune ale defensivei arădene. Totuşi, formaţia lui Ionuţ Popa a insistat mai mult şi chiar s-a mişcat bine în prima repriză, atunci când a avut şi un gol anulat, în minutul 17. La acea fază, Dragalina a centrat din lovitură liberă, iar foarfeca lui Ousmane l-a păcălit pe Miron, care a scăpat mingea în poartă.

Rus şi Strătilă au semnat victoria UTA-ei

Iniţial însă, tuşierul a ridicat steagul pentru că balonul ar fi depăşit linia de fund. Cu patru minute înainte de pauză, am mai consemnat torpila lui Fuchs, din 18 metri, respinsă cu greu de Miron, pentru ca în prelungirile primei părţi să se deschidă scorul. „Alb-roşii” au lovit la prima ocazie, în urma unei faze fixe: Burlă a executat excelent o lovitură liberă de pe dreapta, Botiş a recentrat cu capul, iar Cipri Rus a înscris, nemarcat, din trei metri, în faţa unei apărări inexistente a Pîncotei. Trupa din Podgorie nu a mai avut ce pierde şi a ieşit la joc în mitanul secund, în vreme ce arădenii s-au simţit excelent pe contraatac. Istoria meciului s-a scris în doar două minute. Mai întâi, în minutul 61, Pirtea a şutat din doar şase metri în bară, după o respingere greşită a lui Manea.

Pîncota alunecă tot mai mult în clasament

Peste un minut, pe o contră, Rus – omul meciului – a centrat excelent pentru Strătilă, care singur cu Irimia, nu a iertat din careul mic. Şoimii Pîncota a acuzat momentul şi UTA putea face chiar 3-0 până la final, dar veteranul din poarta „şoimilor” a salvat de două ori la şuturile puternice expediate de Rus şi Copil. Bătrâna Doamnă se impune cu 2-0 şi este lider solitar în „B2”, distanţându-se chiar de alte două contracandidate, Rm.Vâlcea şi Baia Mare. Pentru arădeni urmează săptămâna viitoare două deplasări: miercuri la Tărlungeni, în ultima etapa a turului, iar duminică, 15 noiembrie, la Mediaş, într-un meci televizat de Digi Sport. De cealaltă parte, Şoimii Pîncota nu reuşeşte să depăşească pasa proastă din ultima vreme, alunecând tot mai mult în clasament, până pe 10, loc care l-ar putea pierde dacă Bihorul bate mâine pe Gaz Metan.

 Formaţii:

UTA: Miron – Polgar, Manea, Botiș, Burlă – Strătilă (76 Hlistei), Chindriș, Dobrean (63 Jorza), Copil – Rus (84 Sorian), Curtuiuș.

Pîncota: Irimia – Dan, Pascariu, Dubeștean, Siminic – Issa, Fuchs (80 Alin Mihai) – Gîlcă (57 Oprea), Dragalina (63 Danci), Pirtea – Ousmane.

Foto: UTA Arad (facebook)

 

 

Facebook Comments