PONTA: VOM AVEA UN NOU GUVERN, CU O MAJORITATE STABILA

by Sida Voicu

Primul-ministru, Victor Ponta: Declaraţiile făcute de preşedintele Băsescu, la Pro Tv, privind desemnarea premierului, arata doar gradul său de iresponsabilitate

Primul-ministru al României, Victor Ponta, a luat act de declaraţiile preşedintelui României, Traian Băsescu, cu privire la formarea noului guvern.

”Domnul Traian Băsescu, prin declaraţiile făcute, nu face decât să îşi confirme iresponsabilitatea. Îi reamintesc lui Traian Băsescu ca în Constituţia României se definesc clar, la articolul 110, condiţiile în care Guvernul îşi pierde mandatul. De asemenea, îi reamintesc faptul că am anunţat deja că noul guvern va continua cu programul de guvernare al USL. Voi merge marţi în Parlament doar pentru schimbarea compozitiei politice, conform articolului 85 din Constituţie. Aşadar, nu exista niciun rol al Preşedintelui în actuala procedură!

Nu am mai mult ce să comentez declaraţiile preşedintelui. Saptămâna viitoare vom avea un nou guvern, cu o majoritate solidă şi stabilă, care să continue lucrurile bune pe care le-am făcut până acum” a spus Victor Ponta”.

Facebook Comments