Poliţist arădean, prins mai beat decât şoferul pe care îl oprise

by Paul Anghel

Un poliţist arădean a fost prins mai beat decât şoferul pe care îl oprise în trafic pentru un control. Şoferul, din comuna arădeană Hăşmaş a fost prins băut la volan şi a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice. Pe drum, acesta a sunat la 112 şi a reclamat faptul că poliţistul este sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Evenimentul a avut loc în data de 6 august. Poliţistul, care făcea parte dintr-un echipaj de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe linie rutieră, a depistat în trafic, pe raza localităţii Botfei, un bărbat în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,90 mg./l. Alcool pur aer expirat.

Întrucât s-a dispus recoltarea de probe biologice, pe timpul conducerii conducatorului auto la spitalul orăşenesc Ineu, acesta a apelat 112, sesizandu-ne cu privire la starea vadită de alcoolemie a unui coleg, membru al echipajului de poliţie. Subofiterul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,25 mg./l. Alcool pur în aerul expirat.

Luând la cunoştinţă de starea colegului nostru, Conducerea IPJ a dispus de îndată cercetarea prelabilă a agentului de poliţie, urmând ca la finalul verificarilor, să fie luate măsurile legale”, spun reprezentanţii IPJ Arad.

Trebuie precizat că reprezentanții IPJ Arad au transmis informații presei despre acest subiect doar după ce știrea a fost publicată de specialarad.ro.

FOTO: arhivă

Facebook Comments