Poli face memoriu la CCA: “Batem şi acolo fără emoţii!”

by Sorin Haut

A doua zi după partida de pe Dan Păltinișanu, Ionuț Popa, care a avut un conflict și cu cei de la UTA era tot un car de nervi, tehnicianul acuzând dur arbitrajul lui George Găman de luni seara. „Am discutat azi cu cei din conducere, am revăzut fazele. O să facem un memoriu la CCA, așa nu se mai poate continua. Ne-a fost eliminat aiurea un om, la golul lor a fost fault clar în atac, iar UTA trebuie să aibă doi eliminați. Am fost pur și simplu desființați! Să nu-l mai prind pe Găman la Timișoara!”, spune Popa, pentru digisport.ro

Ionuț Popa, care a avut o reacție nervoasă la adresa lui Laurențiu Roșu, a ținut să lămurească lucrurile.

„Eu nu am treabă cu UTA, nu am o problemă cu cei de acolo. Vreau doar să nu mă mai arbitreze acest Găman, atât tot. Cât despre UTA, am avut ocazii multe și în 10 oameni, trebuia să-i batem rău de tot. Au ajuns o dată la poartă și ne-au dat gol. N-am nicio emoție pentru retur, dacă totul decurge normal. Dacă fructificăm măcar jumătate dintre ocazii, batem și acolo fără emoții. Problema este însă să nu mai ratăm atât. Suntem mult mai buni”, a mai afirmat antrenorul Timișoarei, sigur pe el, pentru aceeaşi sursă.

Popa nu pomeneşte nimic despre ofsaidul de la golul lui Cânu şi penalty-ul clar, neacordat UTA-ei, dorind probabil să pună presiune mare pe arbitrii meciului retur, de la Şiria. Dezavantajată clar în două faze decisive, UTA trebuia să reacţioneze şi ea, prin oficialii clubului, care nu au contestat aşa cum se impunea prestaţia brigăzii condusă de Găman.
Foto: uta-arad.ro

Facebook Comments