PNL ARAD SE DEZINTEGREAZA: 300 DE MEMBRI AU PLECAT LA TARICEANU

by Cosmin Mihuta

Vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a PLR Arad, fostul senator Ovidiu Marian, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că din această săptămână li s-au alăturat aproape 300 de foşti membri ai Organizaţiei municipale a PNL Arad, în frunte cu consilierul local Ionel Ciupe, care a fost desemnat preşedinte al organizaţiei din municipiul reşedinţă de judeţ, transmite Agerpres.

Prezent la conferinţa de presă, Ionel Ciupe a declarat că gestul de a se înregimenta în partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a fost „unul normal pentru cei care nu au dorit să fie înghiţiţi de PDL şi doresc să rămână liberali şi pe mai departe“.

„Potrivit semnalelor pe care le am, mai sunt şi alţi membrii ai vechiului PNL care doresc să ne urmeze. Doresc de asemenea să informez opinia publică cu privire la faptul că astăzi am depus la CLM documentul prin care anunţ că am demisionat din PNL“, a precizat Ionel Ciupe.

În continuare, acesta a spus că PLR Arad îşi propune ca la alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie să obţină un procent de peste 20%, iar pentru alegerile din 2016 vizează majoritatea în Consiliul Local Municipal şi chiar şi fotoliul de primar al municipiului Arad.

La rândul său, Ovidiu Marian, a ţinut să remarce faptul că, restricţiile impuse de Primăria municipiului Arad, pentru afişajul electoral, sunt încălcate tocmai de cei din ACL.

 

Sursa: voceatransilvaniei.ro

Facebook Comments