Plecat de la Sebiş, Cristian Todea va fi „secund” în Liga a II-a

by Sorin Haut

Naţional Sebiş s-a despărțit de majoritatea componenților lotului din stagiunea trecută, iar astăzi a pus punct şi colaborării cu antrenorul Cristian Todea. „Dulăul” și-a reziliat contractul cu formația de pe Crișul Alb după o discuție cu primarul orașului, Radu Demetrescu și foarte probabil va reveni în Liga a II-a. Todea va face tandem cu fostul său antrenor de la Gaz Metan Mediaș, Cristi Pustai, ce i-a propus să-i fie secund la Dunărea Călărași, echipă ce are ca obiectiv promovarea în Liga 1.

În Muntenia revine și Bodo Kanda, fotbalist care în returul sezonului trecut a apărat culorile UTA-ei. Cristian Todea și-a început cariera de antrenor în 2015, la UTA, ca secund al lui Roland Nagy, chiar după ce și-a încheiat activitatea de fotbalist la Mediaș.

A fost și „principal” al Bătrânei Doamne, după care a optat pentru banca tehnică a celor de la Victoria Zăbrani. În iarnă a preluat Sebișul, terminând cu gruparea de pe Crișul Alb pe locul 6 din „C4”.

Facebook Comments