PITURCA A ANUNTAT LOTUL ROMANIEI PENTRU TURNEUL DIN ELVETIA: VIITORUL TRIMITE TREI JUCATORI LA NATIONALA

by Sorin Haut

Selecţionerul Victor Piţurcă a convocat 13 jucători din Liga I şi pe Bogdan Vătăjelu de la CSU Craiova (Liga a II-a) pentru turneul amical din Elveţia, informează site-ul oficial al FRF.

Pentru turneul din Elveţia, Victor Piţurcă a convocat patru jucători de la campioana României, Steaua, (Ciprian Tătăruşanu, Mihai Pintilii, Cristian Tănase şi Alexandru Chipciu), trei de la câştigătoarea Cupei României – Timişoreana, Astra Giurgiu, (Silviu Lung jr., Valerică Găman şi Alexandru Măţel), trei de la FC Viitorul (Cristian Manea, Florin Tănase şi Bogdan Mitrea), doi de la Dinamo (Dragoş Grigore şi Cosmin Matei) şi câte unul de la FC Braşov (Alexandru Mateiu) şi CSU Craiova (Bogdan Vătăjelu).

Celor 14 jucători din campionatul intern li se vor adăuga 14 „stranieri”. Jucătorii selecţionaţi de Victor Piţurcă sunt Costel Pantilimon (Manchester City), Vlad Chiricheş (Tottenham), Răzvan Raţ (Rayo Vallecano), Alexandru Bourceanu (Trabzonspor), Costel Lazăr (PAOK), Bănel Nicoliţă (FC Nantes), Alexandru Maxim (Stuttgart), Ciprian Marica (Getafe) şi Raul Rusescu (Sporting Braga).

În cadrul turneului din Elveţia, echipa naţională a României va disputa două partide amicale, contra Albaniei (31 mai, ora 20.00) şi Algeriei (4 iunie, ora 21.30).

Sursă: prosport.ro

Facebook Comments