PISTRU : CONSILIERII PDL TÎRNOVA IAU TAURUL DE COARNE

by Calin Moga

Deputatul Eusebiu Pistru, în al cărui colegiu este Comuna Tîrnova, a anunţat convocarea de către consilierii PDL Tîrnova a unei şedinţe extraordinare, pentru vineri, ora 11,00. Pe ordinea de zi sunt două puncte, privind aprobarea celor două masterplanuri, pentru colectarea deşeurilor, respectiv pentru reţeaua de apă-canal.

„După ce Curtea de Apel Timişoara a admis recursul împotriva dizolvării Consiliului Local, în cadrul unei conferinţe de presă mi-am exprimat speranţa că primarul Florin Farcaşiu va înţelege să nu mai acţioneze împotriva cetăţenilor comunei şi ai judeţului, blocând cele două master planuri, am constatat că acesta nu şi-a schimbat cu nimic atitudinea. În loc să convoace de urgenţă şedinţa Consiliului Local pentru a aproba masterlanurile, îşi vede mai departe de încăpăţânarea lui, cu riscul de a produce grave prejudicii cetăţenilor, prin pierderea finaţării pentru proiecte. Consilierii PDL i-au cerut să convoace şedinţa, dar văzând că acesta refuză, au decis să ia taurul de coarne şi să o convoace ei. ”, a declarat Pistru. Totodată, spune deputatul „se dovedeşte că primarul Farcaşiu s-a rupt total de cetăţeni şi ar trebui să demisioneze din funcţie cât mai urgent. Nu mă amestec în treburile Consiliului Local Tîrnova, dar, după părerea mea, ar trebi să studieze necesitatea organizării unui referendum local pentru destituirea acestuia”.

Facebook Comments