Pistolarii au urcat pe podiumul naţional al seniorilor

by Sorin Haut

Secţia de tir a CSM Arad a făcut o figură excelentă la finala Campionatului Naţional de aer comprimat, întrecere desfăşurată la Bucureşti. După salba de medalii a juniorilor şi tineretului, pistolarii arădeni şi-au făcut foarte bine treaba şi la seniori, obţinând alte trei medalii. Astfel, Ioan Joldea a cucerit bronzul la individual, iar echipa masculină, formată din Casian Codrean, Gheorghe Pop şi Ioan Joldea, e campioană naţională. La feminin, echipa formată din Daria Haristiade, Alexandra Buda şi Andrada Gheocel – toate trei junioare II – s-a ales cu medalia de argint, iar revelaţia concursului, Daria Haristiade s-a clasat, la individual, pe un entuziasmant loc 4.
Pistolarii CSM-ului, susţinuţi în capitală şi de directorul clubului, „Puşa” Mihalache”, sunt pregătiţi de Monica Toth, Gheorghe Pop şi Mircea Budurişan. CSM Arad încheie finala Naţionalelor cu 13 medalii, câte 5 la juniori şi tineret şi 3 la seniori, bilanţ notabil pentru începutul de an competiţional. Urmează Europenele de la Maribor, de la începutul lunii martie, cu Casian Codrean şi Alexandra Buda în delegaţia tricoloră.

Facebook Comments