PIROS PUNE TUNURILE PE SOIMI. PINCOTA ARE DOAR VARIANTA VICTORIEI CU OLIMPIA

by Sorin Haut

Şoimii Pîncota are doar o victorie în „B2”, deşi au trecut deja 14 etape. Jocul rezultatelor a ajutat însă gruparea arădeană în ultimele etape, iar Pîncota evită momentan ultimele două locuri în serie. Se anunţă zile grele pentru „şoimi”, mai ales că nici preşedintele clubului, Pavel Piroş, nu mai e dispus să ierte nimic. Echipa trebuie să scoată patru puncte din ultimele două meciuri din acest an, iar meciul de sâmbătă, cu Olimpia Satu Mare, devine capital pentru „alb-negri”. „Sunt dezamăgit şi nemulţumit de rezultate, mă aşteptam la cu totul altceva din partea jucătorilor, mai ales că la Pîncota este stabilitate, numai că unii joacă doar să îşi ia salariile. Nu mă interesează ce facem cu Satu Mare sau cu Oltul, vreau patru puncte din aceste două meciuri!”, anunţă Piroş. Nici Olimpia Satu Mare nu traversează până acum un sezon prea reuşit, atâta timp cât trupa din nord-vestul ţării riscă să rateze calificarea în play-off.

Laso vine după punct(e) în Podgorie

„Oli” dă însă semne de revenire, etapa trecută fiind la doar câteva minute de o victorie preţioasă, cu Poiana Cîmpina. Argentinianul Laso se va afla față în față cu foștii săi colegi de la UTA, Siminic și Sălăjan. „Sunt fotbaliști buni și mi-au fost ca niște prieteni, însă sper să bată Olimpia. Dacă evoluăm ca și sâmbăta trecută, când am făcut egal cu Fortuna, putem câștiga!”, a declarat Laso pentru gazetanord-vest.ro. Meciul dintre Şoimii Pîncota şi Olimpia Satu Mare, contând pentru etapa a 15-a a seriei a II-a din liga secundă de fotbal, se va disputa sâmbătă de la ora 11.

Facebook Comments