PINCOTA A INVINS BRASOVUL, IAR UTA A SMULS DOAR UN PUNCT LA TARLUNGENI

by Sorin Haut

Etapa a 13-a, ultima a turului în Liga a II-a, a consemnat un rezultat neaşteptat la Tărlungeni, acolo unde liderul din „B2”, UTA Bătrâna Doamnă, a fost foarte aproape de a pierde primul meci în deplasare din acest sezon, iar asta chiar pe terenul suferindei Unirea, penultima în clasament. „Roş-albii” au făcut astăzi un meci slab, văzându-se conduşi cu 2-0 după „dubla” semnată de Minciună, primul gol din penalty, în minutul 32, ca urmare a unui henţ comis în careu de Filaret, iar al doilea cu un şut de la 16 metri, în minutul 57. UTA a revenit însă la fel ca la Braşov, când nimeni nu se mai aştepta, pe fondul unei prestaţii cenuşii, fără ocazii mari.

UTA e campioană de toamnă

În minutul 73, Petre a înscris cu capul din şase metri, după un corner executat de Copil, pentru ca în prelungiri, minutul 91, Burlă să egaleze, cu un şut înşelător din lovitură liberă de la 20 de metri. Un punct scos in extremis, dar extem de preţios, cu care UTA încheie turul pe primul loc. Roland Nagy a început meciul cu Tărlungeniul în formula: Miron – Polgar, Gligor, Filaret, Burlă – Strătilă, Chindriș, Jorza (46 Petre), Copil – Rus (74 Man), Curtuiuș. Performera etapei este fără îndoială Şoimii Pîncota, trupa din Podgorie deblocându-se după o perioadă nefastă chiar în faţa fostei prim divizionare FC Braşov, echipă cu pretenţii în acest sezon.

Pîncota s-a descătuşat

Formaţia pregătită de Ionuţ Popa a repetat prestaţia consistentă din meciul cu UTA, dar de această dată s-a dovedit mult mai pragmatică şi eficientă. Golurile gazdelor au fost marcate de Leucuţa, în minutul 19, care a înscris cu un şut cu efect din 12 metri, Pirtea, în minutul 65, cu o execuţie simplă din doar câţiva metri, dar după o fază bine lucrată şi de Dragalina, în minutul 72, care l-a lobat elegant pe portarul advers, ieşit în întâmpinare.

Orgoliul „şoimilor”

Pe final, Perşu, de la oaspeţi, a fost eliminat pentru o intrare dură la Traore, dar scorul a rămas neschimbat, 3-0 pentru Pîncota! Ionuţ Popa a început meciul de astăzi în formula: Irimia – Dan, Traore, Dubeștean, Siminic – Pavel – Leucuța, Issa (86 Mihai), Fuchs (59 Danci), Pirtea – Dragalina (89 Oprea). Victorie preţioasă şi venită la timp pentru Pîncota, care se depărtează de zona fierbinte a clasamentului.

Facebook Comments