PIERDUT TRAMVAI ELECTORAL IMPERIO. GASITORULUI RECOMPENSA

by Cosmin Mihuta

La sfârşitul lunii octombrie, Primăria Arad şi Astra Călători lansau „la apă“, cu surle şi trâmbiţe, noul tramvai Imperio. Şi nu unul, ci două dintr-o lovitură, livrate mai devreme decât era termenul. Ce mai, lucru nemţesc în oraşul lucrului bine făcut al lui Gheorghe Falcă. Bine făcut pentru unii, nu pentru cetăţenii care plătesc taxe şi impozite, printre cele mai mari din ţară. Dar asta e altă poveste.

În 30 octombrie, atât primarul Gheorghe Falcă, cât şi patronul Astra Călători, după ce au făcut o călătorie VIP cu tramvaiul Imperio, povesteau, încântaţi, că „începând de azi, tramvaiul Imperio va circula în Arad, oraşul beneficiind de un preţ promoţional, din respect faţă de arădeni“.

Vezi articolul https://www.livearad.ro/tramvaiul-imperio-a-fost-lansat-de-primarul-falca-in-huiduielile-aradenilor/

De o lună aşteaptă arădenii în zadar în staţii să vină celebrul tramvai la preţ promoţional, pe care l-au văzut în fugă, în campania electorală, pe străzile Aradului. Aşteaptă degeaba, fiindcă tramvaiele livrate cu mult înainte de termen, cum se lăudau partenerii acestei afaceri, au dispărut cu totul. Ceea ce arată că, de fapt, am avut de a face cu o simplă păcăleală de campanie, menită să-i întoarcă serviciul primarului Gheorghe Falcă şi să-l ajute din punct de vedere electoral.

Ce s-o fi întâmplat cu tramvaiele, unde or fi dispărut  de o lună de zile, poate ne lămureşte primarul Gheorghe Falcă. Nu de alta, dar dacă tot plătim milioane de euro împrumutaţi pentru aceste tramvaie, măcar să ştim în ce stadiu este afacerea. Sperăm că nu așteaptă alegerile din 2016 să le relanseze.

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

Facebook Comments