PESTE 60 DE PACHETE DE TIGARI CONFISCATE DE JANDARMI IN PIATA FORTUNA

by Paula Craciun

Miercuri, 3 martie a.c., un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, în timpul unei acțiuni punctuale ce a avut loc în zona Pieței ”Fortuna” din municipiu, a depistat o persoană care oferea, spre comercializare, pachete cu țigări.

Persoana a fost identificată, fiind vorba de o femeie în vârstă de 50 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad. Ea a fost depistată în timp ce comercializa pachete cu țigări netimbrate sau timbrate necorespunzător, de diferite mărci.

Jandarmii au luat măsura ridicării, în vederea confiscării a 68 pachete cu țigări, găsite asupra femeii și în portbagajul autoturismului său, pentru predarea acestora Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara și luarea măsurilor ce se impun.

Facebook Comments