Peste 400 de polițiști arădeni, la datorie în minivacanța prilejuită de Ziua Națională

by Dana B.

Peste 400 de polițiști arădeni vor fi la datorie, în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, în perioada de minivacanță prilejuită de Ziua Națională a României.

Inspectoratul de Poliție Județean Arad va acţiona cu 441 poliţişti şi 108 autospeciale, în cadrul dispozitivelor instituite pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

Pentru prevenirea faptelor antisociale în cadrul evenimentelor cultural-artistice organizate în municipiu și județ, dar și pentru devierea și fluența circulației pe principalele artere vor acționa, în medie,  zilnic, 100 de poliţişti.

Astfel, din totalul polițiștilor implicați în misiuni, 290 sunt de ordine publică, 67 sunt polițiști rutieri, iar 84 de polițiști sunt de la alte structuri.

Totodată, 143 patrule de siguranţă publică vor acţiona pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

 

 

 

Facebook Comments