Peste 400 de invitați au participat la Gala Excelenței în Sănătate 2019

by Andreea Radu

Știri Arad. Peste 400 de invitați au participat miercuri seară, la Sala de evenimente „Marem”, la a patra ediție a Galei Excelenței în Sănătate. Evenimentul a reunit și anul acesta cadre medicale active în cadrul Spitalului Județean Arad, medici de familie din tot județul, dar și medici retrași din activitate, care de-a lungul anilor s-au remarcat prin rezultatele lor în slujba sistemului de sănătate arădean.

Distincțiile oferite de autorități au fost grupate în patru categorii: premii pentru întreaga activitate, premii de excelență, premii de excelență în slujba comunității – acordate medicilor de familie – și premii pentru profesorii emeriți care au activat sau încă predau cursuri în cadrul Facultății de Medicină a Universității Vasile Goldiș.

„Sunt onorat că această Gală a Excelenței în Sănătate devine o tradiție, pentru că ne aflăm deja la cea de-a patra ediție! Medicii care au primit distincții în această seară s-au remarcat prin dăruire și devotament în slujba arădenilor, motiv pentru care am ținut să îi aducem în fața publicului larg pentru a le oferi distincții. Din 2010, am investit și investim, prin proiectele pe care le avem, peste 90 de milioane de euro în sistemul sanitar din Arad, iar în tot acest proces de dezvoltare, resursa umană reprezintă o componentă prioritară pentru conducerea județului!”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Organizatorii evenimentului au fost Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad, în parteneriat cu Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”. Distincțiile au fost înmânate laureaților de către Președintele Consiliului Județean Arad, domnul Iustin Cionca, Viceprimarul Municipiului Arad, domnul Ionel Bulbuc, respectiv din partea Universității de Vest „Vasile Goldiș” de către Pr. Univ. Dr. Coralia Cotoraci – rectorul universității și Conf. Univ. Dr. Sorin Bașchir – președintele Senatului Universității.

 

 

PREMIANTI 2019

întreaga activitate

Prof. Dr. Ioan Ioiart

Dr. Aurel Durgheu

Dr. Teodor Stan

Dr. Ioan Crețu

 

 

excelență

Prof. Dr. Eftimie Miuțescu

Dr. Oana Lucia Amza

Dr. Cristian Constantin Dină

Dr. Petru Gheorghe Ciucuriță

Dr. Cătălin Nicolae Hreniuc

 

 

Profesori emeriti

Prof. Dr. Ioan Ioiart

Prof. Dr. Maria Pușchiță

Prof. Dr. Alexandru Pop

Prof. Dr. Dorin Lazăr

Prof. Dr. Gheorghe Ciobanu

 

Medici de familie

Dr. Ionel Bățălărean

Dr. Dorica Sănduțiu

Dr. Horia Cirin

Dr. Ana Vamoșiu

Dr. Veronica Burlea

 

Facebook Comments