Peste 1500 de viroze și pneumonii în județul Arad, numai în ultima săptămână

by Andreea Radu

Medicii arădeni se confruntă cu un val de viroze şi pneumonii, peste 1.500 de cazuri fiind înregistrate în ultimele şapte zile, cu 50 la sută mai multe decât în perioada similară a anului trecut, programul vizitelor în cel mai mare spital din judeţ fiind redus de la zece la două ore pe zi din acest motiv, informează agerpres.ro. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că pacienţii cu viroze şi pneumonii înregistraţi în ultima săptămână sunt cu peste 50 la sută mai mulţi decât în perioada similară a anului 2018.
Conform purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniela Cârnaţu, în şapte zile au fost înregistrate 1.197 de viroze, cu 70 de internări şi 341 de pneumonii, cu 55 de internări. Comparativ, la începutul lunii ianuarie 2018 erau înregistrate în şapte zile 765 de viroze, cu 31 de internări şi 227 de pneumonii, cu 31 de internări.
Medicii consideră că numărul real de îmbolnăviri este mult mai mare, dar majoritatea persoanelor evită consultaţiile de specialitate şi se tratează singure sau după indicaţiile primite la farmacie.
În contextul valului de viroze, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a decis să reducă programul vizitelor. Astfel, în zilele lucrătoare, în majoritatea secţiilor unităţii, programul a fost redus de la cinci la două ore, iar în weekend, programul a fost redus de la zece la două ore, respectiv între 15,00 şi 17,00. În cazul Secţiei Infecţioase Adulţi, unde sunt internaţi şi bolnavii cu viroze sau gripe, programul a fost redus la doar o oră pe zi.



De asemenea, în judeţ au fost confirmate trei cazuri de gripă, iar un bărbat de 33 de ani a decedat din cauza complicaţiilor cauzate de virus.
Reprezentanţii DSP declară că, în judeţ, au fost administrate categoriilor de populaţie cu risc aproximativ 13.000 de doze de vaccin antigripal, primite în toamnă de la Ministerul Sănătăţii.
Medicii susţin că persoanele care sunt sănătoase se mai pot vaccina antigripal, însă fiind sezon de viroze, este posibil să contacteze gripa înainte ca anticorpii să se formeze.
„Pentru orice vaccin există o perioadă necesară pentru a se produce anticorpii. Ar fi necesar un timp de două-trei săptămâni pentru vaccinul antigripal, de aceea eficienţa nu este maximă în cazul administrării în luna ianuarie, când sunt în evoluţie virozele. Cel mai indicat este ca vaccinul să se facă în octombrie sau noiembrie”, a declarat medicul de familie Ioana Verteş.
Persoanele care nu beneficiază de doze gratuite de vaccin mai găsesc în farmaciile din Arad ser antigripal eficient pentru patru tulpini, la preţuri cuprinse între 50 şi 80 de lei.
În cazul contactării unei viroze, medicii recomandă evitarea administrării antibioticelor, pentru că acestea pot slăbi şi mai mult imunitatea.

Facebook Comments