Peste 100 de stejari, plantați în jurul bisericii istorice din Șoimuș

by Cristian Dobre

 Pe culmea unui deal, înconjurată de crucile cimitirului o biserică priveghează de veacuri și își așteaptă și astăzi credincioșii la rugă. Dar marți, 18.03.2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial și un grup de elevi de la Școala „Astra”, coordonați de Prof. Dr. Cristian Stoica, Directorul școlii, au venit la Șoimuș pentru o activitate ecologică : plantarea de „tineri” stejari (100) în jurul bisericii istorice.

Biserica din Şoimuş, filie a Parohiei Mădrigești, comuna Brazi, cu hramul Sfântul Mucenic Dimitrie, a fost construită, în întregime, din lemn şi acoperită cu şindrilă, cu reparaţii, în timp, la acoperiş şi turn. Se presupune că, iniţial, biserica a fost construită şi sfinţită în anul 1775 în satul Iacobini, purtând hramul Sfântul Teodor Tiron, iar în anul 1865 a fost mutată în satul Şoimuş-Buceava. Pictura bisericii se remarcă  printr-o  frumuseţe şi simbolistică deosebite, fiind atribuită zărăndeanului Iosif Zugravul. La exterior, pereţii sunt lipiţi cu lut. Deşi este inclusă în rândul monumentelor istorice, ea se degradează continuu, necesitând urgent reparaţii de specialitate.

Unii spun că Biserica din Șoimuș este de 500 de ani deși conform atestării documentare ar avea spre trei sute de ani. Astăzi, au rămas în satul românesc doar zece suflete, însă nu renunță la credința strămoșească. Împreună cu Părintele paroh Zbârcea Teodor-Gheorhe (precum membrii Parohiei, epitrop Costea Octavian și cântăreț Surda Radu Florian) și Primarul comunei Brazi Vesa Nicușor-Vasile am plantat mai mulți stejari „tineri” în jurul bisericii de lemn pentru a promova natura și satul românesc în cadrul tematic al Anului Omagial 2019 în Patriarhia Română. De fapt, natura este un bun comunitar în fiecare sat românesc, patrimoniu al întregii comunități și responsabilitate a fiecăruia dintre noi. O responsabilitate care nu poate să fie decât transversală și cere o colaborare eficace în cadrul întregii comunități în ansamblul ei. Felicităm conducerea Școlii „Astra” pentru implicare, pentru speranța de a vedea că tinerii de astăzi pot avea cunoștințele și mijloacele necesare pentru a colabora la promovarea naturii și a unui mediu sănătos și, cu responsabilitate, să cultive și să păzească mediul ambiant al satului românesc.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

Facebook Comments