Pericol public! Bărbat din Lipova, prins la volan cu o alcoolemie de 1,36

by Dana B.

            Polițiștii din Lipova au depistat ieri, în trafic, un bărbat care a condus un autoturism sub influența alcoolului.

Polițiștii au depistat un bărbat de 48 de ani, din Lipova, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,36 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.

Facebook Comments