PERCHEZITII LA AGENTIA DE PROTECTIA MEDIULUI ALBA, INTR-UN DOSAR DE CORUPTIE

by Andreea Radu

DNA a anunţat, miercuri, că procurorii anticorupţie fac două percheziţii la Alba Iulia, într-un dosar care vizează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2013-2014, surse judiciare afirmând că una dintre descinderi are loc la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba.

Potrivit DNA, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia fac cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2013-2014.

Astfel, miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au loc două percheziţii domiciliare în municipiul Alba Iulia, una dintre acestea fiind făcută la sediul unei instituţii publice, precizează DNA.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că instituţia unde au loc percheziţii este Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments