Pentru o minivacanță în siguranță, IPJ Arad recomandă!

by Dana B.

În perioada 12 – 15 august a.c., pe lângă dispozitivul curent, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad a instituit o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică.

Astfel, peste 300 de poliţişti din structurile operative ale I.P.J. Arad (ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, transporturi, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase etc.) vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.

Poliţiştii au misiunea de asigurare a ordinii şi liniştii publice, de prevenire şi combatere a furturilor şi a comerţului ilegal, de asigurare a fluenţei circulaţiei către traseele turistice, precum şi de a acţiona pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative.

Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi pe principalele artere rutiere cu echipamente de măsurare a vitezei, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, a fluidizării circulaţiei şi a combaterii vitezei excesive.

Pentru a vă bucura de minivacanță, I.P.J.Arad vă recomandă:

  • În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
  • Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!
  • Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!
  • În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă de îndată geanta sau portmoneul!

 Recomandări pentru conducătorii auto:

  • Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră; pentru un plus de siguranţă în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
  • Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.
  • Respectaţi regimul legal de viteză! Viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, drum sau trafic, reprezintă unul din factorii generatori de accidente rutiere;
  • Pe autostradă, păstrați o distanță suficientă față de vehiculul din fața, schimbați banda de circulație doar după ce v-ați asigurat temeinic și ați semnalizat această intenție.

Pietonilor le recomandăm să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

Facebook Comments