Pecica, victorie la ultima suflare! Rezultate şi clasament în „C4”!

by Sorin Haut

Progresul Pecica a obţinut a doua victorie arădeană în noua stagiune a Ligii a III-a. După victoria de vineri a Lipovei, nou promovata pregătită de Dan Stupar s-a impus dramatic, cu 3-2, în faţa timişorenilor de la ACS Poli, prin golurile marcate de Gabor 45+2, Szekely 89 şi Arsene 90+6 – penalty, respectiv Dorobanțu 32 şi Velcotă 49.  În urma succesului, Pecica conduce, oarecum surprinzător, plutonul echipelor arădene, fiind cea mai bine clasată după trei runde scurse din C4!

În duelul codaşelor arădene, Sebişul şi Cermeiul au încheiat nedecis, 1-1.  Vereş a deschis scorul în prelungirile primei reprize, minutul 45+5, după ce Burlă deblocase tabela, din penalty, în favoara „sămădăillor”, în minutul 36. Remiza nu le prea ajută pe cele două formaţii din judeţul nostru, rămase ultimele în serie.

În fine, Crişul Chişineu Criş a pierdut pe final în fieful liderului din Ghiroda, scor 2-1, reuşite semnate de Budur 23 şi Bocșan 86, respectiv Clej 57. Trupa lui „Ştili” Abrudean nu se regăseşte încă în acest debut de sezon, dar promite să spargă gheaţa etapa viitoare. Până atunci, Crişul se pregăteşte de meciul de gală din Cupa României, cu UTA, programat marţi, 10 septembrie.

Liga a III-a, seria 4, etapa a treia:

CSC Dumbrăviţa – Fortuna Becicherecu Mic 0-0

Şoimii Lipova – CS Hunedoara 1-0

ACSO Filiaşi – U Craiova 1948 SA 2-3

Progresul Pecica – ACS Poli 3-2

CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Crișul Chișineu Criș 2-1

Viitorul Dăești – CLPS Cetate Deva 1-1

Național Sebiș – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-1

Gilortul Târgu Cărbunești – Flacăra Horezu 1-1

Clasament
1. Ghiroda 3 3 0 0 9-2 9
2. U Craiova 3 3 0 0 6-3 9
3. Dăeşti 3 2 1 0 9-5 7
4. Horezu 3 2 1 0 5-1 7
5. Filiaşi 3 2 0 1 7-5 6
6. Becicherecu Mic 3 1 2 0 3-1 5
7. Pecica 3 1 1 1 4-5 4
8. Deva 3 1 1 1 3-6 4
9. Hunedoara 3 1 0 2 6-7 3
10. Lipova 3 1 0 2 1-3 3
11. Chişineu-Criş 3 0 2 1 3-4 2
12. Dumbrăviţa 3 0 2 1 2-3 2
13. ACS Poli 3 0 1 2 4-6 1
14. Târgu Cărbuneşti 3 0 1 2 3-6 1
15. Cermei 3 0 1 2 4-8 1
16. Sebiş 3 0 1 2 3-7 1

Etapa viitoare (13-14 septembrie): Deva – Sebiș, ACS Poli – FC U Craiova, Horezu – Filiași, Hunedoara – Tg. Cărbunești, Cermei – Lipova, Crișul – Dăești, Becichrecu Mic – Ghiroda, Pecica – Dumbrăvița.

Facebook Comments